Coincidențe

„Eu nu cred în Dumnezeu şi miracole, cred în fizică şi concidenţe.”
Aşa i-am spus profesorului de religie din liceu, un băiat timid, proaspăt ieşit din şcoala de popi. M-am simţit tare inteligent atunci, mândru nevoie mare de replica pe care-o debitasem. Şi-s mândru şi-acu, dacă-i să fim sinceri. De-aia am şi spus chestia asta de multe ori de-atunci, prietenilor la bere, străinilor pe Internet. Încă îmi plac coincidenţele. Mai ales când se manifestă aşa spectaculos: Continuă lectura

Anunțuri

Scrânciobul

(Mitza a pornit leapşa. Tema: povestiri horror. Sau pe-acolo, chestii de speriat copiii, dezgustat bunicii, înfiorat adulţii etc. Am încercat şi eu. Ce-a ieşit vedeţi mai jos.)

Scaunul scârțâie puternic, un pic mai tare decât își aducea el aminte. Un râs metalic sugrumat când Costache își balansează trupul înspre marginea mesei și un scrâșnet răgușit, ca un leagăn ruginit în bătaia vântului, când polițistul se lasă pe spate. E prima oară când Laur stă în cealaltă parte a mesei, dar lumea nu pare nicidecum diferită. Un picior îi saltă ritmic sub masă în timp ce privește absent spre ceva, dincolo de gratiile geamului. Sub ochi are cearcăne violete şi respiraţia îi miroase a mucigaiuri şi sulf, însă gura îi e împietrită într-un zâmbet doar de el înţeles. Continuă lectura