Scrânciobul

(Mitza a pornit leapşa. Tema: povestiri horror. Sau pe-acolo, chestii de speriat copiii, dezgustat bunicii, înfiorat adulţii etc. Am încercat şi eu. Ce-a ieşit vedeţi mai jos.)

Scaunul scârțâie puternic, un pic mai tare decât își aducea el aminte. Un râs metalic sugrumat când Costache își balansează trupul înspre marginea mesei și un scrâșnet răgușit, ca un leagăn ruginit în bătaia vântului, când polițistul se lasă pe spate. E prima oară când Laur stă în cealaltă parte a mesei, dar lumea nu pare nicidecum diferită. Un picior îi saltă ritmic sub masă în timp ce privește absent spre ceva, dincolo de gratiile geamului. Sub ochi are cearcăne violete şi respiraţia îi miroase a mucigaiuri şi sulf, însă gura îi e împietrită într-un zâmbet doar de el înţeles. Continuă lectura

Reclame