Pachet suspect

Septembrie 2005.  Un prieten mă conducea către Gara de Nord. Căldură era încă toropitoare afară, metroul era ca peşteră răcoroasă, trupurile noastre erau recunoscătoare. Am coborât cu greu treptele, cocoşat de două genţi de voiaj şi transpirat ca_Cotabiţă cântând în saună. Prietenul, să-i spunem (foarte original) Gigi, avea şi el un rucsac în spinare, cu adidaşii şi echipamentul de sală. Unul mic, cât să nu se forţeze prea tare. Fluiera vesel, not a fuckin worry in the world, zvârlind voios din picere, ca un diCaprio wannabe, privind inocent cum coloana mea se-apleacă ca-n Pisa, trosnind ca treptele dintr-o casă bântuită în care Casper face popcorn. Mârlan de mare clasă! Continuă lectura

Anunțuri

Ceda-ţi-aş locu’

E lucru de mirare şi spăimoasă daraveră să prind un loc de odihnire a şezutului dimineaţa în metrou. Când se întâmplă lucrul ăsta, înalţ fierbinte rugăciune (not really) să nu care cumva să urce vreo persoană a cărui posterior să pară mai îndreptăţit la scaunul respectiv. Pentru că, fiind în permanenţă mai inteligent (not really din nou), cedez. Scaunul. Bineînţeles, nu se întâmplă niciodată să ajung la destinaţie aşezat. Dar nu-i bai, că de-aia au pus laţurile şi barele ce par visul îndeplinit al oricărui cuplu S&M. Continuă lectura

În metrou

Metroul era supraaglomerat dimineaţă. Două adolescente din specia „mândră de sexualitatea mea timpuriu-pubescentă”, genul „îmi voi tatua un tramp stamp în următorii 3 ani”, familia „nicio haină fără sclipici”, ordinul „haide, fată, serios?!?” etc. purtau o conversaţie foarte vioaie. Doar fătucile vorbeau în tot vagonul, dar zgomotul era comparabil cu un trib de suricate în sezonul de împerechere. Dintr-una într-alta, se înfiripează următoarea conversaţie: Continuă lectura