Good cop, bad cop, 2 cops 1 cup

Din nou la Unirii, că-n cartierul meu periferic nu se-ntâmplă mai nimic. Zi de vară târzie, vântul înfoaie cămăşile pe trecători, câteva raţe tulbură buruienile acvatice pe Dâmboviţa, nişte evanghelişti negri se zbat s-atragă miei ai Domnului cu-n R&B duhovnicesc de mai mare dragul, iar eu, ca d-obicei, mă-ndrept spre un locaş de pierzanie a banilor şi regăsire a senzaţiei de saţietate. De preferinţă unul în care partea de regăsire să fie cât mai importantă şi cea de pierzanie cât mai suportabilă. Continuă lectura

Anunțuri

Atingeri inutile

Nu, nu este o continuare a celor necesare, o să vorbim despre altfel de senzaţii tactile. Să purcedem:

1. Partea cu exemple:

a. Pe trotuar, undeva în centrul Bucureştiului, un act de seducţie: un tânăr brunet, mic şi ciolănos, dotat cu-n zâmbet Colgate minus un canin, una bucată tricou cu Sex God în font Calibri sclipicios de 50 puncte, doi pantofi cu vârf priapic şi tăieturi artistic-groteşti pe antebraţe îşi pune farmecul la bătaie. Ţinta: o doamnă, sunt convins. Doar că doamna boxează în altă categorie decât fantele de Ferentari: are mai multe bărbii decât membre, mai mult păr pe faţă decât pe scalp, mai extinsă în spaţiu decât îi va permite probabil organismul să se întindă-n timp etc. În general, un cumul de atribute calitative exagerate. Dar, în rest, precum spuneam, o suavă domniţă. Continuă lectura

DON’T PANIC

În ultima vreme se pare că mi se întâmplă multe chestii în lift. Cum ar zice profesorul meu de română din liceu, liftul e un spaţiu ascensional, implică o propulsie motivaţională în plan vertical, iar dimensiunile sale modeste te duc cu gândul la o efemeră asceză spirituală urbană. Adică lifturile atrag evenimentele paranormale ca toboganele pedofilii. Nuff bullshit. Să vedeţi chestie: Continuă lectura

Pachet suspect

Septembrie 2005.  Un prieten mă conducea către Gara de Nord. Căldură era încă toropitoare afară, metroul era ca peşteră răcoroasă, trupurile noastre erau recunoscătoare. Am coborât cu greu treptele, cocoşat de două genţi de voiaj şi transpirat ca_Cotabiţă cântând în saună. Prietenul, să-i spunem (foarte original) Gigi, avea şi el un rucsac în spinare, cu adidaşii şi echipamentul de sală. Unul mic, cât să nu se forţeze prea tare. Fluiera vesel, not a fuckin worry in the world, zvârlind voios din picere, ca un diCaprio wannabe, privind inocent cum coloana mea se-apleacă ca-n Pisa, trosnind ca treptele dintr-o casă bântuită în care Casper face popcorn. Mârlan de mare clasă! Continuă lectura

Follow the leader

Din nou la infamele treceri de pieton de la Magazinul Unirii, cele dinspre podul peste frumos băltinda şi limpede ca planurile de ieşire din criză Dâmboviţă. Doi biciclişti aşteaptă la prima trecere, cea de lângă magazin. Primul e un munte de muşchi, o reclamă mobilă la steroizi şi pudră de crescut brandu’ şi micşorat puţa. Picture this: tricou mulat, pantaloni scurti verde-fosforescent şi mai mulaţi, fălci ca American Dad, picioare de minotaur epilat, tatuaje tribale + una bucată dragon turcoaz-lila pe gambă şi privirea inteligentă de gorilă fumată. Continuă lectura

Globalizare

McDonald’s din Magazinul Unirii. Rumegam cu calmul unui condamnat la moarte împăcat cu soarta una bucată Fish Mac (sau cum i-or mai fi spunând acum). Cu ochii scrutam un viitor fericit cu planurile de îmbogăţire stupide (în general, acestea implică cantităţi incomensurabile de bani căzuţi din cer după ce conving pulimea că nivelul personal de awesomeness pur şi simplu trebuie susţinut de întreaga umanitate) şi cu picioarele ţineam ritmul vreunui hit de vară din familia rianelor, biionsilor şi alte arănbiste d-astea. Continuă lectura

De ce era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. În două acte.

Doi pensionari joacă şah pe o bancă în faţa blocului, la umbră. Par identici: sandale din piele întoarsă şi şosete trase până aproape de genunchi, pantaloni scurţi de o culoare incertă, albastru-maro, dezvelind pielea albă cu vinişoare vizibile şi lentigo, prohab bulbucat cu vedere la varicocel, cămaşă-n dungi care-a fost cândva albă, păr aspru tuns cu lama, cearcăne violet deasupra unor obraji gălbui, dinţi mai puţini decât media şi mâini enorme, crestate, cu piele grunjoasă de pachiderm. Când vorbesc parcă mestecă nisip. Continuă lectura

Ceda-ţi-aş locu’

E lucru de mirare şi spăimoasă daraveră să prind un loc de odihnire a şezutului dimineaţa în metrou. Când se întâmplă lucrul ăsta, înalţ fierbinte rugăciune (not really) să nu care cumva să urce vreo persoană a cărui posterior să pară mai îndreptăţit la scaunul respectiv. Pentru că, fiind în permanenţă mai inteligent (not really din nou), cedez. Scaunul. Bineînţeles, nu se întâmplă niciodată să ajung la destinaţie aşezat. Dar nu-i bai, că de-aia au pus laţurile şi barele ce par visul îndeplinit al oricărui cuplu S&M. Continuă lectura

Irish Coffee, with a twist

Întâmplarea următoare mi s-a întâmplat vara trecută şi mi s-a şi împlântat adânc în creier. Deci: zona Universităţii, 2010. Zi frumoasă, păsărele ciripind, flori în soare, maşini fumegând, poluare, înjurături şi îmbrânceli, anticari şi hoţi de buzunare, cultură şi mangleală, chestii-trestii dă centru dă Capitală. Continuă lectura