Sfântă ipocrizie

După o lungă, cu siguranţă prea lungă, perioadă de hibernare (cauzată, evident, de trebi importante şi nu de lene absolută, paralizantă, catatonică, să moară-să facă dacă mint) astăzi revin în acţiune, că aşa nu se mai poate. Carevasăzică, precum fără îndoială v-aţi dat seama deja, eu mi-s o fire moale, pacifistă, senină, fuckin zen, de-a dreptul iluminată, fără modestie vă spun. Asta cu excepţia unor anumite momente-n care anumite veşti mă fac să fac anumite spume, crize de nervi, amocuri, berserkăreli, tripuri nervoase pe taurinăbreakingnewscofeinăpolitică şi alte porcării cotidiene. Normal, că-n acele momente, după ce înjur în gând/cu voce tare (în funcţie de faza lunii şi ocurenţa spaţială a ilustrului meu trup), scrâşnesc din dinţi întru bucurarea portofolică a stomatologului, îmi pocnesc venele din globii oculari pe ritm de ipap, îmi înfig unghiile-n palmă şi alte manifestări fiziologice similare, primul instinct e să povestesc cuiva ce mă supără. Iar astăzi… tag, you’re it. Continuă lectura

Anunțuri