Atingeri inutile

Nu, nu este o continuare a celor necesare, o să vorbim despre altfel de senzaţii tactile. Să purcedem:

1. Partea cu exemple:

a. Pe trotuar, undeva în centrul Bucureştiului, un act de seducţie: un tânăr brunet, mic şi ciolănos, dotat cu-n zâmbet Colgate minus un canin, una bucată tricou cu Sex God în font Calibri sclipicios de 50 puncte, doi pantofi cu vârf priapic şi tăieturi artistic-groteşti pe antebraţe îşi pune farmecul la bătaie. Ţinta: o doamnă, sunt convins. Doar că doamna boxează în altă categorie decât fantele de Ferentari: are mai multe bărbii decât membre, mai mult păr pe faţă decât pe scalp, mai extinsă în spaţiu decât îi va permite probabil organismul să se întindă-n timp etc. În general, un cumul de atribute calitative exagerate. Dar, în rest, precum spuneam, o suavă domniţă. Continuă lectura