Zgârie-uşi

mintea mea e un animal ciudat
care zgârie pe la uși,
zgârie pleoape de plastic
ca să intre-n cap la păpuși,
scoate cu dinți fioroși
vata din animale de pluș,
și-apoi plânge prin mii de ochi
(imaginează-ți cum ar plânge un duș)
ascunși sub un strat gros de-amintiri
lăsate-n paragină, buruienoase,
că grădinarul și-a luat lumea-n cap
și-acu tunde nostalgia pe la alte case.
da, mintea mea e un animal ciudat,
care naște legende la periferie,
se freacă de muchia realității,
cu gânduri ascuțite ca un nor de bisturie.
mintea mea e-un pisoi zgribulit,
care-a uitat în ce subsol se-ascunde mâța
și-acu zgârie aiurea un poem în zăpadă,
încercând să-și amintească ce gust are țâța.
mintea mea nu mai încape-n vreun cap
de om, de monstru, de zeu,
de căluț de mare, de statuie de marmură,
de Geea, de Hercule, de-Anteu.
mintea mea și-a pierdut rădăcinile,
mintea mea nu-și mai asumă vinile,
din mintea mea când am plecat
era să uit să sting luminile.

dar n-am uitat. și-acu-s zgârie-uși,
zgârie-ochii-de-păpuși și așa mai departe
un fel de hai să ne prefacem cu toții
că personajul ăsta nu-i din altă carte.

Vacanță

Am zis că tre’ să anunț ipoteticii și improbabilii cititori de luna august că e momentul să mă retrag și eu un pic din civilizație.

Prin urmare, începând de astăzi și până la sfârșitul lunii nu am de gând să mă apropii la mai mult de 10 pași de vreun calculator (știu că nu e posibil, dar asta-i altă poveste). Vă doresc și vouă concedii frumoase și tot ce-mi doriți voi mie, da să vi se-ntâmple vouă.

Ne revedem în septembrie, un august minunat!

Sonete. Deznodământul.

Bună ziua, mezmadamemezmusiu!

Am plăcerea şi onoarea să vă anunţ că primul concurs cu premii de pe prezentul blog tocmai ce fu finalizat. Aseară, la ora 00.00 sau când acu’ mare l-a-ncălecat pe cel mic (depinde ce fel de ceas aveţi), perioada în care puteaţi să vă înscrieţi capodoperele în concurs s-a încheiat. Continuă lectura

Leapşă cu sonete şi premii

După documentări serioase, care-au implicat Google, un A-lister disecat şi-o sticlă de bere, am ajuns la concluzia că niciun blog nu-i blog până nu apare şi concursul aferent. Care-i inevitabil, chiar dacă dai ca premiu o pereche de chiloţi vechi de-ai lui tataia şi-un borcan cu murături de anul trecut. Concurs să fie, că premii se găsesc. Continuă lectura

Coincidențe

„Eu nu cred în Dumnezeu şi miracole, cred în fizică şi concidenţe.”
Aşa i-am spus profesorului de religie din liceu, un băiat timid, proaspăt ieşit din şcoala de popi. M-am simţit tare inteligent atunci, mândru nevoie mare de replica pe care-o debitasem. Şi-s mândru şi-acu, dacă-i să fim sinceri. De-aia am şi spus chestia asta de multe ori de-atunci, prietenilor la bere, străinilor pe Internet. Încă îmi plac coincidenţele. Mai ales când se manifestă aşa spectaculos: Continuă lectura

Scrânciobul

(Mitza a pornit leapşa. Tema: povestiri horror. Sau pe-acolo, chestii de speriat copiii, dezgustat bunicii, înfiorat adulţii etc. Am încercat şi eu. Ce-a ieşit vedeţi mai jos.)

Scaunul scârțâie puternic, un pic mai tare decât își aducea el aminte. Un râs metalic sugrumat când Costache își balansează trupul înspre marginea mesei și un scrâșnet răgușit, ca un leagăn ruginit în bătaia vântului, când polițistul se lasă pe spate. E prima oară când Laur stă în cealaltă parte a mesei, dar lumea nu pare nicidecum diferită. Un picior îi saltă ritmic sub masă în timp ce privește absent spre ceva, dincolo de gratiile geamului. Sub ochi are cearcăne violete şi respiraţia îi miroase a mucigaiuri şi sulf, însă gura îi e împietrită într-un zâmbet doar de el înţeles. Continuă lectura