Din blogul celui care doar cuvântă. (Cum să fii blogger se-ntoarce)

Salut. Mă cheamă Cosmin şi sunt un hater. Sunt 8 luni de când am heituit ultima dată şi tocmai urmează să-mi bag picioarele în abstinenţa prelungită şi s-o comit din nou. Cu surle şi trâmbiţe, de data asta:

Ţinta este acelaşi Sebastian Bârgău aka VisUrât, care-a comis o mârlănie de mare clasă, genul de faptă care-ţi face dinţii să ţi se strepezească de iritare: motociclistul nostru preferat a făcut o investigaţie. Şi tot investigând el aşa de nebun pe Interneţi, cu casca pusă şi viziera coborâtă, a dat peste-o campanie de ajutorare a unui copil bolnav. Dubios, se pare. Atât de dubios încât omul a stat şi l-a căutat pe tatăl copilului bolnav pe Google, descoperindu-i acestuia infama vină de-a fi „politician”. Mă rog, consilier local în Mangalia, dar oricum: de-al lor. Ceva e clar peşticios în toată povestea asta, nu? Continuă lectura

Reclame

Proxyotism

Vă place? Titlul adică. Că eu sunt chiar mândru de cuvântul pe care l-am inventat. Şi, ca orice academician care se respectă, o să-i creez şi-o definiţie, că doar nu lucrez degeaba icişa. Dar să începem cu nişte exemple din mitologia recentă a naţiunii:

Zice Hotnews că: „Româncele, jignite de un rapper american„. Am citit apoi prima frază din articol şi mi s-a cam rupt filmul. În primul rând pentru că mi-a fost jignită inteligenţa. Într-al doilea pentru că l-au făcut pe Pitbull repăr. Şi-apoi mi-a picat fisa.
Să vă explic: într-o melodie recentă, negul cântăcios de pe obrazul comun al ipapului şi muzicii ce poartă cu mândrie o poreclă pe care şi-ar da-o un copil de kindergarten ca să-şi impresioneze tovarăşii din cutia de nisip, a inclus următoarele versuri:

In Romania she pulled me to the side and told me / Pitt, you can have me and my sister Continuă lectura

Jocul cu mărgele de cianură

Descoperă este o revistă românească de ştiinţă, cică. Site-ul descopera.ro este un fel de agregator de ştiri din lumea ştiinţifică traduse după ureche (chestii de genul „probă spaţială”, „cercetătorii suspectează prezenţa apei”, „medii prietenoase vieţii” etc.). Carevasăzică, băeţii şi fetili de la Descoperă au o misiune nobilă, cea a iluminării minţilor tinere în cestiuni care ţin de ştiinţă.
Pe de altă parte, Roşia Montană Gold Corporation sunt inamicul public numărul 1 în România anului 2011. Un pericol mai real şi mai pregnant decât convulsiile politice, criza economică, maidanezii, masonii, extratereştrii sau piaristele. (Ei, hai, poate nu mai mare decât piaristele, dar totuşi…) RMGC sunt acei băieţi veseli din Canada (yeah, sure, blame Canada!) care vor să ne scape de ceva munţi, cu tot cu flora şi fauna aferentă, de nişte vestigii romane care încurcă turismul prin zonă şi de nişte tone de aur. Dar hei, să nu credeţi că nu ne dau ceva în schimb: cianură. Multă cianură, cianură pentru tot cartierul, cianură la micul dejun, prânz şi cină, cianură în tot şi în toate. Fiarbă cianura-n cupe, spumege Montana/Dacă fiii-i mândri, asta o doresc! N-o să mă apuc să enumăr argumentele contra, vuieşte Internetul de freamătul de luptă anti-RMGC. Şi bine face. Continuă lectura

Dorel C. Rogozanu

Costi Rogozanu, în caz că nu-l ştiţi, se ocupă cu protestele. De fapt, Costi Rogozanu este un virtuoz al protestului. Orice fel de protest, pentru că, după cum ne învaţă istoria şi Monty Python, nu există niciodată un moment prost pentru bătut apa-n piuă pe tema inegalităţii sociale. Ultima sa astfel de luare de poziţie (de luptă, normal, pentru că revoluţionarii n-au timp să iubească), are ca temă Doreii, corporatiştii şi fasolea. Cum sunt acolo unele lucruri care-mi zgârie în mod neplăcut timpanul şi firea mea de corporatist anti-Occupy şi libertarian ateu, m-am gândit că n-ar fi tocmai nelalocul ei o luare de contra-poziţie faţă de articolul lui Rogozanu (în mod normal, aş fi fost ceva mai protocolar, l-aş fi numit domn… pardon, tovarăşul Rogozanu, dar mi se pare că toate chestiile astea sunt prea elitiste pentru un simpatizant al proletariatului precum omul nostru). Continuă lectura

Sfântă ipocrizie

După o lungă, cu siguranţă prea lungă, perioadă de hibernare (cauzată, evident, de trebi importante şi nu de lene absolută, paralizantă, catatonică, să moară-să facă dacă mint) astăzi revin în acţiune, că aşa nu se mai poate. Carevasăzică, precum fără îndoială v-aţi dat seama deja, eu mi-s o fire moale, pacifistă, senină, fuckin zen, de-a dreptul iluminată, fără modestie vă spun. Asta cu excepţia unor anumite momente-n care anumite veşti mă fac să fac anumite spume, crize de nervi, amocuri, berserkăreli, tripuri nervoase pe taurinăbreakingnewscofeinăpolitică şi alte porcării cotidiene. Normal, că-n acele momente, după ce înjur în gând/cu voce tare (în funcţie de faza lunii şi ocurenţa spaţială a ilustrului meu trup), scrâşnesc din dinţi întru bucurarea portofolică a stomatologului, îmi pocnesc venele din globii oculari pe ritm de ipap, îmi înfig unghiile-n palmă şi alte manifestări fiziologice similare, primul instinct e să povestesc cuiva ce mă supără. Iar astăzi… tag, you’re it. Continuă lectura

First person dreaming

Vis ciudos visai aznoapte!
Se făcea că alergam pe-un fel de stinghie îngustă, întinsă de-a mijlocul unui lac verde-fosforescent. Ştiam cu siguranţă că orice pas greşit ar fi fost ultimul, lichidul de sub mine nu putea fi altfel decât letal. Purtam un fel de vestă blindată şi aveam senzaţia că trebuie să scap de ceva, un monstru înfricoşător care mă urmăreşte. Deasupra mea se întindeau vreo 3-4 poduri înclinate, unind două laturi ale unei clădiri sumbre. TREBUIA să ajung la un lift, undeva în stânga mea, pe care-l auzeam coborând cu un scârţâit enervant. Tocmai sărisem de pe podeţul îngust pe-un dig care mărginea lacul letal când am auzit un zgomot undeva deasupra mea. Instinctiv, am ridicat privirea în sus. Un dublu identic zbura deasupra mea. Eram tot eu, prăbuşindu-mă asupra ego-ului de jos, într-un freeze frame demn de-un thriller psihologic prost. Am desluşit două pistoale în mâinile celuilalt Cosmin. Dintr-o dată, perspectiva s-a inversat, acum vedeam prin ochii eului în cădere. Tocmai mă pregăteam să înfig câteva gloanţe în ochii celui de sub mine, când m-am trezit. Continuă lectura

Patriotul online

Am promis pe Fain c-o să scriu un articol despre patriotism. Şi m-am pus pe treabă, căci hărnicia mea e trebşoara din care se fabrică legendele. (Adică-i mitică, Mitică: toată lumea a auzit de ea, dar nimeni n-a văzut-o.) Dar, să vezi chestie, mi-am dat seama că sunt atât de multe de spus, încât ar fi de-a dreptul stupid să încerc să limitez toate prostiile care mi se-nvârt în cap ca breakdancerii într-un singur articol. În plus, pe măsură ce făceam un cuprins al temelor pe care-i musai să le tratez, mi-am dat seama că îmi şi lipsesc multe cunoştinţe necesare. Apoi, ca să închei apoteotic, mi-am dat seama că nu am nici măcar o părere bine formată despre subiect. Întotdeauna mi s-a părut o idee vetustă şi inutilă, un concept de-a dreptul caraghios. Şi totuşi… Continuă lectura

Delfinul merinos. Note de vacanţă.

Mă-ntorsăi, carevasăzică. Dintr-un concediu proletar, la Mamaia. Cum fu, am aşezat în scris, pe capete, mai gios:

  • Mamaia-i raiu. Dacă vii din Berceni cu gaşca de piţiponci şi decis să te distrezi în tipicul stil de birt jegos. Dacă nu, nu. Funduri fără fonduri şi alte forme fără fond se fâţâie pe lângă gingaş-grohăitori gagii gălăgioşi. Ştiţi genul: bustoase amazoane în tricou mulat cu „I’m with stupid”, săgeată către el, la braţul unor burtoşi bustofili, hălci de slănini umblătoare, cu tricou mulat (prin forţa împrejurărilor şi adezivitatea transpiraţiei) cu textul „I’m with child”, săgeată către burta de bere. Continuă lectura

Preşedintele plasă de siguranţă

De câte ori în ultimii ani aţi mai auzit/citit o ştire de genul ăsta? Pe scurt: un individ s-a cocoţat pe-un stâlp lângă Cotroceni şi ameninţă că se aruncă. Ba mai mult, cică are şi-un pistol şi zice că se împuşcă dacă nu vine Băsescu să vorbească cu el. Pentru că aruncatul de la înălţime pur şi simplu nu-i de ajuns câteodată. Continuă lectura