Zgârie-uşi

mintea mea e un animal ciudat
care zgârie pe la uși,
zgârie pleoape de plastic
ca să intre-n cap la păpuși,
scoate cu dinți fioroși
vata din animale de pluș,
și-apoi plânge prin mii de ochi
(imaginează-ți cum ar plânge un duș)
ascunși sub un strat gros de-amintiri
lăsate-n paragină, buruienoase,
că grădinarul și-a luat lumea-n cap
și-acu tunde nostalgia pe la alte case.
da, mintea mea e un animal ciudat,
care naște legende la periferie,
se freacă de muchia realității,
cu gânduri ascuțite ca un nor de bisturie.
mintea mea e-un pisoi zgribulit,
care-a uitat în ce subsol se-ascunde mâța
și-acu zgârie aiurea un poem în zăpadă,
încercând să-și amintească ce gust are țâța.
mintea mea nu mai încape-n vreun cap
de om, de monstru, de zeu,
de căluț de mare, de statuie de marmură,
de Geea, de Hercule, de-Anteu.
mintea mea și-a pierdut rădăcinile,
mintea mea nu-și mai asumă vinile,
din mintea mea când am plecat
era să uit să sting luminile.

dar n-am uitat. și-acu-s zgârie-uși,
zgârie-ochii-de-păpuși și așa mai departe
un fel de hai să ne prefacem cu toții
că personajul ăsta nu-i din altă carte.

Anunțuri

4 gânduri despre „Zgârie-uşi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s