Perspectiva cosmică

Introxplicaţie (adică un fel de intoxicaţie, fără legătură cu textul de mai jos): aveam cele mai bune intenţii să las blogul să moară, că nu prea mai aveam chef sau timp să mă-njur cu lumea pe Interneţi. Şi numai ce-am lăsat fostul maricari.eu să piară-n puşcăria datornicilor că mi-a şi venit cheful. Timpul mai puţin, dar am fo productiv în vremuri trecute, aşa c-o să mă scobesc puţin prin arhive, ciorne şi-alte găuri în care-mi depozitez perfectele peroraţii politico-pornografico-porceşti, precum şi unele tălmăciri din diverse minţi afine, şi vedem ce-o ieşi. Şi cum voiam musai şi neapăratelea să spun ceva despre patrioata Sabina şi lenjeria ei tricoloră, am scos din desaga cu poveşti următoarea traducere a unui text mai vechi de Neil deGrasse Tyson. Care text este puţin patetic, relativ romantic, exagerat de exaltat, reconfortant de optimist etc. Dacă există vreo legătură între el şi bentiţa tricoloră hotărâţi voi. Şi reţineţi: in space, no one can hear you sing the national anthem.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Dintre toate ştiinţele cultivate de omenire, astronomia este recunoscută drept şi, fără îndoială, este cea mai sublimă, cea mai interesantă şi cea mai utilă. Deoarece cunoştinţele obţinute prin intermediul acestei ştiinţe ne ajută să descoperim nu doar imensitatea Pământului, ci însăşi facultăţile noastre sunt mărite de grandoarea ideilor pe care ni le transmite, iar minţile ne vor fi înălţate deasupra prejudecăţilor lor josnice.

— James Ferguson, Astronomia explicată conform Principiilor lui Sir Isaac Newton, pe înţelesul celor care nu au studiat matematică (1757)

Prefaţa entuziastă scrisă de James Ferguson despre ştiinţa lui preferată era adevărată cu mult înainte să ştim că universul a avut un început, înainte să ştim că cea mai apropiată galaxie mare se află la două milioane şi jumătate de ani lumină distanţă faţă de Pământ, înainte să ştim cum funcţionează stelele şi dacă există atomi. Însă aceste cuvinte, dacă ignorăm înfloriturile de secol 18, ar fi putut fi scrise şi ieri.

Cine, însă, poate gândi în acest mod? Cine ajunge să se bucure de această viziune cosmică asupra vieţii? Nu zilierul. Nu muncitorul la uzină. Cu siguranţă nu cineva fără adăpost, cotrobăind după mâncare prin gunoaie. Trebuie să-ţi permiţi luxul de a-ţi petrece timpul făcând lucruri care nu sunt necesare pentru a asigura pur şi simplu supravieţuirea. Trebuie să trăieşti într-o ţară al cărei guvern preţuieşte încercarea de a înţelege locul umanităţii în univers. Ai nevoie de o societate în care preocupările intelectuale să te poată duce până la frontierele cercetării şi care să permită diseminarea periodică a noilor descoperiri. Conform acestor standarde, majoritatea cetăţenilor naţiunilor industrializate se califică.

Totuşi, viziune cosmică are un preţ ascuns. Atunci când călătoresc mii de kilometri pentru a petrece doar câteva momente în umbra rapid trecătoare a Lunii în timpul unei eclipse solare, câteodată pierd din vedere Pământul.

Când mă gândesc la universul nostru în expansiune, cu galaxiile care galopează, depărtându-se una faţă de cealaltă, înglobate în mereu-crescânda cvadridimensională ţesătură a spaţiului şi timpului, uit câteodată că nenumăraţi oameni trăiesc pe-acest Pământ fără mâncare şi-adăpost, şi că o parte mult prea mare dintre aceştia sunt copii.

Când mă adâncesc în datele care arată existenţa în univers a misterelor denumite materie întunecată şi energie întunecată, uit câteodată că în fiecare zi, pe durata unei rotaţii de 24 de ore a Pământului, oamenii omoară şi sunt omorâţi în numele a ceea ce altcineva denumeşte Dumnezeu şi că unii oameni care nu ucid în numele lui Dumnezeu omoară în numele necesităţilor şi dorinţelor naţiunilor din care fac parte.

Când urmăresc orbitele asteroizilor, cometelor şi planetelor, fiecare dintre ele o dansatoare prinsă-n piruete în baletul cosmic coreografiat de forţele gravitaţionale, uit câteodată că prea mulţi oameni acţionează cu o neglijenţă nebunească faţă de interdependenţa delicată a atmosferei, oceanelor şi uscatului planetei, iar consecinţele vor fi suportate de copiii şi copiii copiilor noştri, cu preţul sănătăţii şi bunăstării lor.

Iar câteodată uit că oamenii puternici depun rareori eforturi pentru a-i ajuta pe cei care nu se pot ajuta singuri.

Uit aceste lucruri deoarece, oricât de mare este lumea în inimile noastre, în minţile noastre şi în atlasele noastre supradimensionate, universul este şi mai mare. Pentru unii – un gând deprimant, pentru mine – unul eliberator.

Gândiţi-vă la un adult care are traumele unui copil: o jucărie stricată, un genunchi julit, un bătăuş în curtea şcolii. Adulţii ştiu că puştii nu au habar care sunt problemele reale, deoarece lipsa lor de experienţă le limitează mult aşteptările copilăreşti.

Ca adulţi, îndrăznim noi să recunoaştem că şi viziunea noastră este imatură? Îndrăznim să admitem că gândurile şi comportamentele noastre izvorăsc din credinţa că lumea se învârte în jurul nostru? Se pare că nu. Iar dovezile acestui fapt sunt abundente. În spatele perdelelor care acoperă conflictele rasiale, etnice, religioase, naţionale şi culturale ale socieţăţii vom găsi ego-ul omenesc rotind butoanele şi trăgând manetele.

Acum imaginaţi-vă o lume în care toată lumea, însă în special oamenii puternici şi influenţi, au o viziune extinsă asupra locului nostru în cosmos. Beneficiind de această perspectivă, problemele noastre s-ar micşora, sau ar putea chiar să dispară. Apoi, am putea sărbători diferenţele noastre pământene, renunţând la comportamentul predecesorilor care s-au masacrat din cauza lor.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

În anul 2000, în februarie, proaspăt renovatul Planetariu Hayden a prezentat o expoziţie spaţială denumită Paşaport pentru Univers, care le permitea vizitatorilor să urmărească un zoom virtual de la New York şi până la marginile îndepărtate ale cosmosului. Pe drum, audienţa putea vedea cum Pământul, sistemul solar şi cele 100 de miliarde de stele ale galaxiei Calea Lactee se micşorează până când devin puncte abia vizibile pe domul planetariului.

La o lună după inaugurare, am primit o scrisoare de la un profesor de psihologie al unei mari universităţi americane, care se specializase în lucruri care îi fac pe oameni să se simtă nesemnificativi. Habar nu aveam că cineva poate deveni expert în asemenea lucruri. Tipul dorea să ceară vizitatorilor să completeze un chestionar tip înainte-şi-după pentru a evalua starea de depresie a acestora după urmărirea expoziţiei. Paşaport pentru Univers, mi-a scris, provoacă cele mai dramatice sentimente de nimicnicie pe care le-a trăit vreodată.

Cum e posibil aşa ceva? De fiecare dată când urmăresc această expoziţie spaţială (precum şi altele pe care le-am produs), mă simt în viaţă, plin de energie, conectat la Univers. De asemenea, mă simt chiar măreţ, ştiind că procesele din cele 1,4 kilograme ale creierului uman ne-au permis să ne cunoaştem locul în Univers.

Permiteţi-mi să sugerez că stimabilul profesor, şi nu eu, a înţeles greşit natura. Ego-ul său este prea mare, alimentat cu iluzii despre propria însemnătate şi hrănit cu presupoziţii culturale conform cărora oamenii sunt mai importanţi decât orice alt lucru din Univers.

Ca să fim drepţi cu individul, societatea conţine forţe puternice care ne fac susceptibili la astfel de idei. Aşa eram şi eu… până când, într-o zi, am învăţat la ora de biologie că într-un singur centimetru al colonului meu trăiesc şi muncesc mai multe bacteriii decât numărul total de oameni care au existat vreodată. Tipul ăsta de informaţie te face să te gândeşti de două ori la cine – sau la ce – stăpâneşte de fapt lumea.

Din acea zi, am început să mă gândesc la oameni nu ca la stăpânii spaţiului şi timpului, ci ca participanţi în marele lanţ cosmic de făpturi, cu o legătură genetică directă cu toate speciile în viaţă sau dispărute care poate fi urmărită în trecut până acum aproximativ 4 miliarde de ani, până la cel mai vechi organism unicelular de pe Terra.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ştiu ce-mi veţi spune: suntem mai inteligenţi decât bacteriile.

Fără îndoială, suntem mai inteligenţi decât orice altă creatură care a mers, s-a târât sau a şerpuit vreodată pe Pământ. Însă cât suntem de deştepţi? Ne gătim mâncarea. Compunem muzică şi scriem poezie. Ne preocupă arta şi ştiinţa. Suntem buni la matematică. Şi chiar dacă nu te pricepi la matematică, eşti probabil cu mult mai bun decât cel mai inteligent cimpanezeu, a cărui identitate genetică diferă de a noastră într-o măsură neglijabilă. Însă oricât s-ar chinui, primatologii nu vor putea niciodată învăţa un cimpanzeu tabla înmulţirii sau cum să facă împărţirea cu rest.

Dacă aceste deosebiri genetice minore care ne despart de primate provoacă această vastă diferenţă în inteligenţă, poate că ea nu este de fapt chiar atât de vastă.

Imaginaţi-vă o formă de viaţă al cărei intelect diferă de al nostru în aceeaşi măsură în care al nostru diferă de al cimpanzeilor. Unei astfel de specii i s-ar părea banale chiar şi cele mai impresionante realizări intelectuale ale umanităţii. În loc să înveţe abecedarul şi să se uite la Sesame Street, preşcolarii lor ar învăţa calcule multivariabile urmărind Bulevardul Boolean. Cele mai complexe teoreme, cele mai adânci sistem filosofice, capodoperele celor mai creativi artişti, toate acestea ar fi doar proiecte extracuriculare pe care şcolarii lor le-ar aduce acasă ca să le prindă mami şi tati cu magneţi pe uşa frigiderului. Aceste creaturi ar învăţa despre Stephen Hawking (care deţine acum la Universitatea Cambridge aceeaşi poziţie profesorală deţinută cândva de Newton), deoarece acesta este un picuţ mai deştept decât alţi oameni, datorită abilităţii sale de a rezolva mental probleme de astrofizică teoretică şi alte calcule rudimentare.

Dacă o prăpastie genetică imensă ne-ar fi separat de cele mai apropiate rude din regatul animalelor, ne-am putea sărbători geniul în mod justificat. Am avea dreptul de a gândi că suntem îndepărtaţi şi diferiţi de celelalte creaturi. Însă această prăpastie nu există. Suntem, de fapt, identici cu restul animalelor. Nu suntem nici stăpâni şi nici sclavi ai naturii, ci facem parte din ea.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ego-ul tău este încă supradimensionat? Câteva simple comparaţii între cantităţi, mărimi şi proporţii ar putea să rezolve problema.

Să luăm exemplul apei. Este simplă, comună, necesară vieţii. Într-o ceaşcă de aproximativ 200 de grame sunt mai multe molecule de apă decât numărul total de ceşti de apă conţinut de toate oceanele lumii. Fiecare ceaşcă care trece prin organismul unei persoane şi, în cele din urmă, intră din nou în circuitul apei în natură conţine destul molecule încât să-şi permită să distribuie câte 1500 dintre ele către fiecare ceaşcă de apă de pe Pământ. Nu se poate altfel: o parte din apa pe care tocmai ai băut-o a trecut prin rinichii lui Socrate, ai lui Ginghis Han şi ai Ioanei D’Arc.

Cum rămâne cu aerul? Şi el este necesar vieţii. O singură gură de aer inspirată aspiră în plămâni mai multe molecule de aer decât toate gurile de aer disponibile în atmofera Pământului. Asta înseamnă că o parte din aerul care tocmai a trecut prin plămânii tăi a trecut şi prin cei ai lui Napoleon, ai lui Beethoven, ai lui Lincoln şi ai lui Billy the Kid.

Să ieşim în cosmos. Sunt mai multe stele în Univers decât fire de nisip pe orice plajă, mai multe stele decât secundele care au trecut de la formarea Pământului, mai multe stele decât toate cuvintele şi sunetele rostite de toţi oamenii care au trăit vreodată.

Vrei o viziune atotcuprinzătoare asupra trecutului? Perspectiva noastră cosmică în plină evoluţie ţi-o oferă. Durează mult timp până când lumina din adâncimile spaţiului ajunge la observatoarele de pe Pământ, prin urmare putem vedea obiectele şi fenomenele nu aşa cum sunt, ci aşa cum au fost cândva. Asta înseamnă că Universul se comportă precum o enormă maşină a timpului: cu cât te uiţi mai departe, cu atât te vezi mai departe în trecut, aproape până la începutul timpului însuşi. În cadrul acestui orizont astronomic, evoluţia cosmică se desfăşoară încontinuu, perfect vizibilă.

Vrei să ştii din ce suntem făcuţi? Din nou, perspectiva cosmică oferă un răspuns mai măreţ decât cel la care te-ai fi aşteptate. Elementele chimice ale Universului sunt făurite în focurile din interiorul stelelor de masă mare care-şi încheie existenţa prin explozii fabuloase, furnizând galaxiilor care le găzduiesc imensul arsenal chimic al vieţii aşa cum o cunoaştem. Rezultatul? Cele mai comune patru elemente chimice active din Univers – hidrogenul, oxigenul, carbonul şi azotul – sunt cele mai comune patru elemente ale vieţii de pe Pământ. Nu suntem pur şi simplu în Univers. Universul este în noi.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Da, chiar suntem praf de stele. Însă s-ar putea să nu fim de pe acest Pământ. Mai multe linii de investigaţie separate i-au forţat pe cercetătorii care le-au pus cap la cap să reevalueaze ceea ce credem că suntem şi locul de unde credem că provenim.

Mai întâi, simulări computerizate au arătat că atunci când un asteroid de mari dimensiuni loveşte o planetă, zonele învecinate pot suferi un recul din cauza energiei de impact, catapultând roci în spaţiu. De acolo, ele pot călători spre şi pot ateriza pe suprafaţa altor planete. Într-al doilea rând, microorganismele pot fi foarte rezistente. Unele supravieţuiesc la temperaturile, presiunile şi nivelurile de radiaţie extreme presupuse de călătoria spaţială. Dacă rămăşiţele stâncoase ale unui impact provin de pe o planetă cu viaţă, fauna microscopică s-ar fi putut ascunde prin crăpăturile rocilor. Într-al treilea rând, dovezi recente sugerează faptul că, la scurt timp după formarea sistemului solar, Marte avea apă şi era, poate, o planetă fertilă cu mult înaintea Pământului.

Aceste descoperiri indică faptul că este posibil ca viaţa să fi apărut pe Marte şi să fi fost „plantată” ulterior pe Pământ, prin procesul cunoscut drept panspermie. E posibil deci ca toţi pământenii să fie urmaşi ai marţienilor.

De-a lungul secolelor, descoperirile despre cosmos ne-au distrus în mod repetat imaginea pe care o aveam despre noi. Cândva se credea că Pământul este unic din punct de vedere astronomic, până când astronomii au descoperit că este doar o planetă oarecare care orbitează în jurul Soarelui. Apoi s-a presupus că Soarele este unic, până când am descoperit că miile de stele de pe cerul nopţii sunt ele însăşi sori. Apoi am presupus că galaxia noastră, Calea Lactee, este întregul Univers, până când am stabilit că nenumăratele puncte neclare de pe cer sunt alte galaxii presărate prin văile şi munţii Universului cunoscut.

În prezent, este foarte uşor să presupunem că există un singur univers. Şi totuşi, teorii în curs de dezvoltare ale cosmologiei moderne, precum şi improbabilitatea existenţei lucrurilor unice, confirmată continuu, ne obligă să acceptăm şi ultimul atac asupra dorinţei noastre de individualizare: universuri multiple, cunoscute sub denumirea de multivers, între care al nostru este doar una dintre nenumăratele băşici care apar şi dispar în ţesătura cosmosului.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Perspectiva cosmică izvorăşte din cunoaşterea fundamentală. Însă nu se referă doar la ceea ce ştii. Se referă şi la înţelepciunea şi discernământul necesare pentru a aplica această cunoaştere pentru evaluarea locului nostru în Univers. Atributele sale sunt clare:

  • Perspectiva cosmică vine de la frontierele ştiinţei, însă ea nu aparţine exclusiv oamenilor de ştiinţă. Perspectiva cosmică aparţine tuturor.
  • Perspectiva cosmică îndeamnă la o atitudine smerită.
  • Perspectiva cosmică este spirituală, chiar mântuitoare, însă ea nu este religioasă.
  • Perspectiva cosmică ne permite să cuprindem în aceeaşi idee macro şi microcosmosul.
  • Perspectiva cosmică ne deschide minţile în faţa unor idei extraordinare, însă nu într-atât încât să ne facă creduli, încrezători în tot ceea ce ni se spune.
  • Perspectiva cosmică ne relevă universul nu ca pe un leagăn binevoitor care îngrijeşte şi creşte viaţa, ci ca pe un loc rece, singuratic şi periculos.
  • Perspectiva cosmică ne arată că pământul este doar un fir de praf, însă unul preţios, care este deocamdată singura casă pe care o avem.
  • Perspectiva cosmică găseşte frumuseţea în imagini ale planetelor, lunilor, stelelor şi nebuloaselor, însă sărbătoreşte şi legile fizicii care le-au format.
  • Perspectiva cosmică ne permite să vedem dincolo de circumstanţele imediate, să depăşim nevoia primară de mâncare, adăpost şi sex.
  • Perspectiva cosmică ne reaminteşte că în spaţiu, acolo unde nu există aer, steagurile nu pot flutura în bătaia vântului. Putem conchide că fluturarea steagurilor şi explorarea spaţiului nu sunt compatibile.
  • Perspectiva cosmică include nu doar legăturile genetice cu toate vieţuitoarele de pe Pământ, ci pune preţ şi pe legăturile noastre chimice cu încă nedescoperitele forme de viaţă din Univers, precum şi legăturile atomice dintre noi şi Universul însuşi.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Cel puţin o dată pe săptămână, dacă nu chiar o dată pe zi, fiecare dintre noi ar putea medita la adevărurile cosmice care nu ne sunt încă cunoscute, care aşteaptă, poate, naşterea unui mare gânditor, a unui experiment ingenios, a unei misiuni spaţiale inovatoare pentru a fi descoperite. De asemenea, ne-am putea întreba în ce mod ar putea aceste descoperiri să transforme viaţa pe Pământ.

În absenţa acestei curiozităţi, nu suntem cu nimic diferiţi de fermierul provincial care nu crede că e nevoie să iasă vreodată din satul său deoarece bucata lui de pământ îi oferă tot ce are nevoie. Şi totuşi, dacă toţi strămoşii noştri ar fi gândit la fel, fermierul ar fi încă un om al cavernelor, fugărindu-şi hrana cu un băţ şi-un pietroi.

Pe durata scurtei noastre existenţe pe planeta Pământ, ne datorăm nouă înşine şi urmaşilor noştri şansa de a explora. Parţial – pentru că este o activitate distractivă. Însă şi datorită unui motiv mult mai nobil. În ziua în care cunoştinţele noastre despre cosmos încetează să se înmulţească, riscăm să ne întoarcem la perspectiva copilărească conform căreia universul se învârte, la propriu şi la figurat, în jurul nostru. Şi în acea lume sumbră, oameni şi naţiuni înarmate şi doritoare de resurse ar fi mai dispuse să acţioneze pe baza celor mai violente şi ignorante prejudecăţi. Iar acesta ar putea fi ultima răsuflare a renaşterii umane, cel puţin până la ridicarea unei alte culturi vizionare care să adopte din nou perspectiva cosmică.

SURSA

Anunțuri

8 gânduri despre „Perspectiva cosmică

  1. The cheapest sort of pride is national pride; for if a man is proud of his own nation, it argues that he has no qualities of his own of which he can be proud; otherwise he would not have recourse to those which he shares with so many millions of his fellowmen. The man who is endowed with important personal qualities will be only too ready to see clearly in what respects his own nation falls short, since their failings will be constantly before his eyes. But every miserable fool who has nothing at all of which he can be proud adopts, as a last resource, pride in the nation to which he belongs; he is ready and glad to defend all its faults and follies tooth and nail, thus reimbursing himself for his own inferiority. For example, if you speak of the stupid and degrading bigotry of the English nation with the contempt it deserves, you will hardly find one Englishman in fifty to agree with you; but if there should be one, he will generally happen to be an intelligent man.

  2. Stii ca nu e nevoie sa scrii romane ca sa iti ramana postul pe blog? Daca ai scrie si tu posturi normale poate ai avea mai mult timp sa mai postezi din cand in cand ceva…

    • Nigga what? 🙂
      Adică a la Zoso, aşa, trei rânduri fără nicio idee? Tztztz. 🙂

      Nu, asta e o traducere mai veche, n-am scris decât alea câteva rânduri de la început în 2013. Când va veni vremea, poate oi mai scrie. După ce termin masterul, probabil. Dac-o să am chef. Dacă nu, nu.

  3. „procesele din cele 1,4 kilograme ale creierului uman ne-au permis să ne cunoaştem locul în Univers.” – Ne-au permis sa ne orientam cat de cat cam pe unde am fi in Univers. Mai e pana sa ne cunoastem locul, zic eu 😛 (dar cred ca acolo e si frumusetea, in cautare).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s