Dus la biserică

de Philip Larkin

După ce-s sigur că nu se-aude nicio şoaptă
Intru lăsând să se trântească uşa-n spate.
Altă biserică: covoare, scaune şi piatră
Şi cărticele; un mănunchi de flori, tăiate
Pentru duminică, veştede; bronzul şi alte chestii
În sfântul capăt; o mică orgă îngrijită;
Şi o tăcere de neignorat, fetidă, încordată
Lăsată Domnul ştie când. Descoperindu-mi capul, scot
Clamele de bicicletă cu-o pioşenie ciudată.

Trecându-mi mâna pe cristelniţă mai fac un pas.
De unde stau, bolta îmi pare-aproape nouă.
Curăţată sau refăcută? Cine o şti? Impas.
Mă opresc la pupitru şi buchisesc vreo două
Citeţe, ameninţătoare versuri şi pronunţ
„Aici sfârşeşte” mult prea tare.
Ecourile chicotesc puţin. Lângă ieşire
Semnez în carte, donez un ban fără valoare
Şi nu găsesc vreun rost pentru această oprire.

Şi totuşi m-am oprit. De fapt, o fac adeseori,
De fiecare dată rămânând la fel, fără cuvinte,
Gândind: ce caut? Şi întrebându-mă, alteori,
Când bisericile n-or să mai fie folosite
În ce le transformăm? O să păstrăm
Vreo două catedrale într-o expoziţie cronică
Cu pergamente, talgere şi-un chivot: exponate
Şi restul casă gratis pentru ploi şi turme?
Or le vom ocoli ca locuri blestemate?

Sau noaptea vor veni femei suspecte
Să-şi pună fiii să atingă o anumită piatră
Şi să culeagă ierburi pentru cancer, sau
În nopţi anume să-ntâlnească-o rudă moartă?
O putere de vreun fel trebuie să reziste
În jocuri, ghicitori, parcă la întâmplare
Dar superstiţia, precum credinţa, trebuie să piară.
Şi ce rămâne după ce însăşi necredinţa moare?
Iarbă, podea buruienoasă, contraforturi, zare.

Tot mai neclară-i forma în fiecare zi
Tot mai obscur e scopul. Mă întreb cine
Va fi ultimul om, chiar ultimul, de-o şti
Să caute-acest loc pentru ce e; un fitecine
Din ce-i ce bat şi mâzgălesc şi ştiu ce-a fost o strană?
Aţâţat de-antichităţi – împătimitul de ruine
Or dependentul de Crăciun, atras de-o adiere
De robe şi eşarfe, de orgi şi smirnă?
Sau oare el mă va reprezenta pe mine?

Plictisit, neştiutor, ştiind că destrămat
E mâlul duhului, însă de-această cruce de pământuri
Atras prin tufărişul suburbiei fiindcă a păstrat
Întreg atât de mult şi cumpătat tot ce de-atunci
Se-ntemeiază doar pe separare: căsătoria, naşterea
Şi moartea şi gânduri de acestea pentru care
A fost creat acest înveliş special? N-am idee
Cât preţuieşte râncedul şi mobilatul grajd
Dar ştiu că-mi place să şed într-însul în tăcere.

E-o casă serioasă zidită pe serios pământ,
Obsesiile ni-s adunate în aeru-i murdar,
Împărtăşite-s şi înveştmântate în destine
Şi-astfel de lucruri niciodată nu dispar.
Pentru că cineva va fi mereu surprins
De-o foame într-însul de-a fi mai profund
Şi-aceasta o să-l mâne-n acest loc
Care, auzise, pentru înţelepciune e fecund.
Măcar atât, la câţi morţi umplu-n juru-i gropi.

SURSA

Anunțuri

2 gânduri despre „Dus la biserică

  1. Pingback: polimedia.us/fain

  2. Pingback: BunDeCitit.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s