I just don't give a job II. Antisocial media.

Jakab Andor a publicat pe blogul său în engleză o continuare a articolului pe care l-am tradus ieri, în care explică unele chestii care au părut destul de dure unor anumite persoane cu creiere amorţite. Mi s-a părut util să traduc şi textul ăsta. Prin urmare:

Nu ofer un loc de muncă. Sunt antisocial?

Trebuie să-mi cer scuze. Ieri am publicat articolul „Din cauza asta n-o să-ţi ofer un loc de muncă„. Am fost un bădăran notoriu. Am spus un lucru scandalos de nepoliticos. Şi, ca şi cum asta nu era de ajuns, am mai şi aberat despre cum „n-aş angaja o femeie”. Ar fi trebuit să am grijă ce spun. Îmi pare rău, cu adevărat. Câteodată pot fi foarte antisocial. Daţi-mi voie să explic. Comportamentele mele antisociale îşi au rădăcinile într-o traumă enormă din copilăria timpurie, care mi-a bântuit viaţa până în adolescenţă şi încă îmi afectează dispoziţia. Însă vreau să mă schimb. De fapt, deja m-am răzgândit. O să vă ofer locurile de muncă. Aceasta este o propunere de afaceri, am pregătit chiar şi un contract. Nu vă faceţi griji, e foarte politicos, e chiar corect din punct de vedere politic. Mă pun, pe bune, la dispoziţia dumneavoastră.

În aţâţătorul articol anterior îmi împărtăşeam opinia personală şi egoistă despre motivele care mă împiedică să-mi vând apartamentul, să pornesc o companie nouă şi să ofer locuri de muncă bine plătite (mă rog, după standardele din Ungaria) unei duzini de oameni. Încercam să fiu responsabil din punct de vedere social însă, după cum s-a văzut, n-am încercat îndeajuns.

Când am publicat articolul iniţial în maghiară, am fost şocat de numărul persoanelor interesate de problema mea personală. „De unde toată indignarea aceasta?”, mi-am zis. Există atât de multe locuri de muncă. De ce sunt atât de furioşi că nu le ofer eu un loc de muncă? Acum, după ce am tradus şi în engleză, un fapt şi mai uimitor a devenit clar. Faptul că eu ofer sau nu un loc de muncă contează nu doar pentru milioane de unguri, ci pentru oameni de pe tot globul. A devenit principala problemă discutată pe Hacker News, ce sakele Domnului…

Articolul a provocat multe discuţii în Statele Unite, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia, Croaţia, Canada, Marea Britanie, Belgia, Australia, India, Germania, Portugalia, Republica Cehă, Finlanda, Grecia, Moldova, Franţa, Olanda, Italia, Austria, Spania, Suedia, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Norvegia, Japonia, Brazilia, Lituania, Irlanda, Bosnia, Israel, Rusia, Danemarca, Indonezia, Emiratele Arabe Unite, Turcia, China, Estonia, Bulgaria, Letonia, Hong Kong, Malaiezia, Argentina, Coreea de Sud, Mexic şi în alte mai mult de 50 de ţări. Asta într-o singură zi.

Din primii mei 50.000 de cititori, 48.000 NU au fost de acord cu ce aveam de spus.
Ar fi bine să devin foarte social. E o karma îngrozitoare să superi atâţia oameni din toată lumea. În primul rând, daţi-mi voie să exprim scuzele mele sincere. Nu mi-am propus să rănesc pe nimeni, în special femeile. Nu am vrut să fiu misogin, că-n fond îmi plac femeile. Nu fac discriminări nici în privinţa bărbaţilor, dar să nu interpretaţi greşit. Vă iubesc pe toţi, inclusiv pe cei în vârstă. Oameni buni, voi m-aţi făcut să mă răzgândesc, acum sunt o persoană mai bună, gata să vă ofer 12 locuri de muncă. Şi am pregătit deja următorul contract, foarte simplu.

Ungaria, cunoscută încă sub denumirea de „Europa”, încheie prezentul contract cu Jakab, cunoscut şi sub numele „Andor”, astăzi, 8 ianuarie 2012. Prezentul contract este bazat pe următoarele prevederi:

1.    Contractul reprezintă un parteneriat între Europa şi Andor.
2.    Parteneriatul va purta denumirea de „Parteneriatul WWW”, deoarece Andor va angaja cel puţin, însă fără a se limita la, 13 (treisprezece) persoane din Europa, fapt ce reprezintă un câştig (WIN) pentru angajaţi, un câştig (WIN) pentru Andor şi un câştig (WIN) pentru Europa. Parteneriatul WWW este benefic pentru toate părţile sale.

În plus, Andor se angajează:
1.    Să rămână în Ungaria şi să pornească o nouă afacere aici.
2.    Să angajeze 13 persoane în mod 100% legal.
3.    Să ofere un salariu minim lunar NET (suma reală înmânată angajatului) de 760 EUR.
4.    Să plătească costul total al angajării, în valoare de 1.086 EUR, în fiecare lună, fără să se plângă.

De asemenea, Europa se angajează:
1.    Să nu impozitele salariile cu mai mult de 30%.
2.    Să nu solicite un impozit pe profit mai mare de 10%.
3.    Să nu impună o taxă pe valoare adăugată (TVA) mai mare de 15%.
4.    Să sancţioneze corupţia în locul lui Andor.

Nevalabilitatea sau inaplicabilitatea uneia sau mai multor dintre aceste prevederi nu va afecta nicio altă prevedere a prezentului contract. Prezentul contract se supune legilor şi reglementărilor oricărei constituţii mentale sănătoase.

Dragă Europa,

Aceasta este o propune de afaceri de-adevăratelea. Te rog să ai în vedere calculele mele. Acum, când nu am o afacere, eu contribui la bucătăria ta cu doar 300 EUR. Un mizilic. Nu e de ajuns pentru tine. După cum poţi vedea, nu e de ajuns nici pentru milioane de alte persoane, care nu au un loc de muncă şi sunt supărate pe tine şi pe mine, pentru că nu ofer eu unul. Dacă vei avea bunăvoinţa să semnezi contractul de mai sus, voi micşora numărul de alegători nefericiţi cu 13. Iar partea cea mai bună abia urmează. Voi contribui cu 7.840 EUR la bucătăria ta în fiecare lună, fără să mă mai plâng vreodată. Am trimis această propunere politicoasă Statului maghiar pe 6 august 2011, însă, din păcate, nu am primit încă un răspuns. Propunerea originală include şi calculele detaliate. Te rog să decizi dacă voi rămâne out of business şi-o să continui să-ţi plătesc suma ruşinos de mică de 300 EUR sau vei alege mai degrabă cei 7.840 EUR lunar. Te rog să te alegi mai mult, nu mai puţin. Suma mai mare e compusă din bani reali, care ar putea fi folosiţi pentru a plăti o grămadă o asigurări sociale şi, ştii tu, chestiile pe care-ţi place să le faci cu veniturile tale. N-o să pun întrebări. Chiar cred că acest contract ar reprezenta un scenariu win-win-win pentru noi toţi. Aştept cu nerăbdare răspunsul tău. Mă poţi găsi oricând pe pagina mea de Facebook, sau îmi poţi trimite un e-mail la adresa andorjakab@gmail.com.

Doamnelor şi domnilor,

Știu că nu suntem chit. V-am rănit sentimentele. Puteți vedea că depun eforturi mari pentru a alina durerea pe care v-a provocat-o articolul de pe blogul meu. Dar cred că suntem toți oameni până la urmă, iar banii nu sunt cel mai important lucru pentru noi. Dați-mi voie să explic de ce am fost atât de nepoliticos în articolul anterior. Trauma din copilărie pe care am menționat-o mai sus este faptul că am fost născut într-o țară comunistă, de o femeie. Știu, comunismul nu sună atât de rău când vine vorba de naționalizarea filmelor de la Hollywood utilizând torrente. Știu, e chiar cool să fii un pirat, să deții proprietăți e un furt, totul trebuie să fie gratis, banii sunt răi, corporațiile iau oamenii drept sclavi. Da, astea sunt lucruri la modă, însă credeți-mă, să trăiești într-o țară în care comunismul este o realitate suge curu’.

Știu, și socializarea poate fi foarte cool. Doar folosesc și eu Facebook. Dar să trăiești într-un loc unde socialismul e în floare este foarte frustrant. Te face să fii foarte antisocial. Eu știu lucrul ăsta, deoarece mi-am petrecut toată adolescența într-un socialism hardcore. Dacă ați fi făcut-o și voi ați urî foarte, foarte tare cuvântul „social”.

Totul a început atunci când oamenii și-au spus că ar trebui să fie toți egali. Cei bogați nu ar trebui să aibă mai mulți bani decât săracii. Săracii au nevoie de mai mult. Ideea de egalitate, că fiecare om merită o viață mai bună, a fost una foarte populară. Pe scurt, mi-au mutat bunicii din vila lor și au mutat o gașcă de săraci în locul lor. Au spus că bunicii mei n-aveau nevoie nici de pământ și de mașină, era nedrept ca ei să aibă atât de mult când alții aveau atât de puțin. Au spus că e nedrept ca_capitaliștii veroși să trateze săracii ca pe niște sclavi, mai ales că mulți dintre săraci nu aveau nici măcar slujbe și erau înfometați, în timp ce alții trăiau în vilele lor mărețe, înfulecau bine și aveau chiar și bijuterii. O grămadă de oameni erau iritați. Fără locuri de muncă, oamenii flămânzesc, ceea ce-i face să fie foarte, foarte, foarte supărați pe cei care au ce mânca.

Vocile noi au ajuns foarte la modă în politică. Pe scurt, a avut loc Al Doilea Război Mondial și, după aia, m-am trezit născut în Ungaria, o țară foarte socialistă. Într-adevăr, toată lumea avea locuri de muncă! De fapt, să nu ai un loc de muncă era o crimă. Persoanele fără loc de muncă erau denumite „közveszélyes munkakerülő”, ceea ce înseamnă vagabond periculos. Însă acest lucru era extrem de rar, câțiva poeți, unii intelectuali… dar majoritatea oamenilor aveau locuri de muncă. Era obligatoriu să fii foarte, foarte, foarte social. Trebuie să fii prieten cu toată lumea, ceilalți erau „elvtárs” cu tine, adică tovarăși. Să fii antisocial nu era un lucru tolerat pe atunci, așa cum este acum. Vreau să spun că acum mulți oameni sunt iritați dacă sunt iresponsabil din punct de vedere social și nu ofer locuri de muncă celor cărora nu vreau să le ofer locuri de muncă. Însă acum 20 de ani era de-a dreptul ilegal să fii antisocial. Atât de ilegal era, încât exista un singur partid, cel socialist. MSZMP-ul. Partidul Muncitoresc Socialist Maghiar. Un partid imens și toată lumea avea locuri de muncă. Nimeni nu trebuia să cerșească o slujbă.

Socialismul proteja muncitorii. Pe atunci nu exista dilema: să lansez o afacere nouă sau nu? Înfiinţarea unei companii proprii şi obţinerea unui profit pe măsura îndrăznelii nu erau opţiuni valabile. Erau ilegale. MSZMP-ul arunca în puşcării gunoaiele care doreau să sugă sângele clasei muncitoreşti încercând să obţină profit pentru ei înşişi. Toţi erau egali. Egali în sensul că toate lumea avea câte ceva de mâncare. Lucruri de bază: pâine, unt şi lapte. Ouă. Astea erau ieftine şi disponibile. Duminica, porc cu cartofi. Aveam un singur canal TV, numit Televiziunea Maghiară. Existau chiar şi emisiuni TV, însă nu lunea. Lunea nu aveam televizor. În restul zilelor însă, televizorul ne învăţa cât de bun este socialismul şi că într-o zi vom atinge comunismul, un loc în care banii nu sunt necesari deoarece oricine poate obţine orice doreşte gratis.

Înainte de Crăciun, MSZMP importa banane şi portocale din ţările capitaliste, ca să ne facă fericiţi. Din păcate, 40 de ani mai târziu, nu am atins comunismul încă, ceea ce înseamnă că nu au putut importa destule banane încât să îndeplinească nevoile tuturor ungurilor. Nu, nu erau destule banane. De aceea, în magazine, ele erau ascunse sub tejghea. Însă, dacă erai o persoană foarte importantă, un membru de partid, de exemplu, care erau importanţi pentru că protejau muncitorii şi socialismul de ameninţările capitaliste, puteai să ceri câteva banane. Puteai să-i spui vânzătorului de la alimentară să-ţi ţină un kilogram de banane. Dar trebuia să o faci discret, deoarece alţi oameni s-ar fi supărat foarte tare pe tine. Ei de ce nu primeau nicio banană în timp ce tu aveai un kilogram întreg? Apăruseră chiar zvonuri, nu ştiu dacă sunt adevărate, cum că, în socialism, liderii partidului socialist puteau cumpăra câte banane doreau.

În liceu, cu vreo 20 de ani în urmă, am fost învăţat că_capitalismul este foarte rău şi socialismul este foarte bun. Capitalismul e foarte rău, ne spuneau, deoarece lacomele corporaţii capitaliste, precum Coca-Cola, înrobesc clasa muncitoare, ba chiar pun un fel de droguri, cocaină sau ceva de genul, în acea băutură dubioasă (care e neagră, Doamne iartă-mă!). Şi că săracii tineri ascultă o muzică oribilă şi se tăvălesc pe podele în oarba lor dependenţă de zoaiele capitaliste. M-au învăţat că în socialism am tot ce-mi este necesar, nu există şomeri şi socialismul protejează muncitorii de capitaliştii veroşi care abia aşteaptă să mă subjuge. Şi chiar aveam tot ce-mi era necesar: dacă voiam, de exemplu, un telefon, îi puteam spune statului că am nevoie de un telefon. El, statul, mi-ar fi trecut atunci numele pe o listă de aşteptare şi, după 10-15 ani, dacă erau şi ei de acord că ai nevoie de aşa ceva, un telefon ţi-era adus acasă. Era şi foarte iefin. Cu excepţia cazului în care voiai să suni în afara Ungariei, ceea ce era imposibil.

Ce pot să vă mai povestesc? Pâine era foarte, foarte ieftină. Era atât de ieftină încât mulţi unguri care sunt acum flămânzi au lacrimi în ochi când îşi amintesc cât de ieftină era pâinea în socialism. Puteau să mănânce unul sau două kile de pâine fără probleme. Carnea era ceva mai scumpă şi uneori era verde, dar nu foarte des.

Prin urmare, socialismul avea şi părţi bune. Dar, în general, mă deprima îngrozitor şi invidiam modul de viaţă al occidentalilor.

O dată, mi s-a dat voie să merg la Viena, în Austria. Vedeţi voi, noi aveam forinţi, care puteau fi schimbaţi în monede occidentale. Dar partidul socialist, în mărinimia sa, ne dădea şi nişte valută în fiecare an, dacă aveam nevoie. De aceea, mi-a fost permis să cumpăr nişte şilingi în valoare de aproximativ 20-30 de euro şi mi-au dat chiar şi un paşaport şi m-au lăsat să şed într-un autobuz şi să privesc corupţia lumii occidentale cu ochii proprii. Plângeam cu lacrimi adevărate. Când m-am întors eram foarte, foarte, foarte deprimat. În special deoarece, în liceu, trebuia să-i spun profesorului lecţia aşa cum o predase el. Dacă n-aş fi făcut-o, m-ar fi dat afară din şcoală, nu m-ar fi lăsat niciodată să intru la o facultate sau, chiar mai rău, m-ar fi putut băga la puşcărie sau mi-ar fi putut răni familia. Dar să nu uităm: pâinea era ieftină. Până când n-a mai putut fi ieftină, când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit şi am devenit o parte a Uniunii Europene.

Socialismul evoluează prin supravieţuirea celor mai corupţi, nu a celor mai puternici.

Se bazează pe ideologia protecţiei. Protejează pe cei slabi într-o manieră foarte similară celei în care mafia protejează pe cei slabi. Socialiştii creează o dezordine imensă, în special dacă sunt naţional-socialişti. Ca acei tipi plini de muşchi din filmele cu gangsteri, de obicei cu chelie, cu ceafă groasă şi mai degrabă nepoliticoşi. Te fac să te simţi neliniştit, să cauţi protecţie. Apoi, pentru o parte „cinstită” din banii tăi, îţi oferă servicii de pază şi protecţie. Îţi garantează că vei rămâne sănătos. Desigur, să-i refuzi nu e o opţiune. Ei te protejează oricum, e obligatoriu. Socialismul expune tot mai mulţi oamenii nevoii de a fi protejaţi. E o capcană, o pantă descendentă. Tot mai mulţi oameni au nevoie de tot mai multă protecţie, adică trebuie inventate tot mai multe impozite. În caz contrar, e clar că socialismul nu-şi va putea îndeplini promisiunea de a-i proteja pe toţi cei care au nevoie de lucrul ăsta.

Prefer capitalismul.

Să mă scuzaţi, dar încă-l prefer. Cred că e varianta mai raţională. Şi cred că schema de „protecţie” este o escrocherie. O păcăleală, o mânărie, o goangă, o vrăjeală, gogoşi, praf, rahat. Un abuz de încredere. De fapt, taxele astea ridicate nu sunt necesare. Nimeni nu are nevoie de ele! Nici angajatul, nici angajatorul. Te-au păcălit să crezi că trebuie să existe cât mai multe impozite, în special dacă sunt impozitaţi alţii, băncile, multinaţionalele, oricine în afară de tine. De fapt, nimeni nu are nevoie de protecţia acestor socialişti extremişti. Ştiu că sună dur, dar cred cu tărie că e adevărat. Am putea avea impozite mult mai mici dacă nu ar exista scamatoriile care fac de fapt rău celor cărora le-a fost promisă protecţie. Socialiştii extremişti sunt precum elefantul în magazinul de porţelanuri. Noi, angajatorii, ne-am putea înţelege perfect cu prietenii noştri angajaţi dacă trolii ăştia nu ne-ar transforma în inamici. Ne-am putea înţelege foarte bine dacă nimeni nu ar fi protejat.

Dar cum ar putea să le fie mai bine săracilor fără impozite mari impuse bogaţilor?

Foarte simplu. Am putea să facem în aşa fel încât angajarea femeilor care revin din concediul de maternitate sau a femeilor în general, a tinerilor, a bolnavilor, a persoanelor în vârstă, a celor cu dizabilităţi, a oricărei persoane care are nevoie de ajutor, să fie exonerată de taxe.
Să spunem că doresc să angajez pe cine pentru un salariu NET de 760 EUR. În acest scenariu ipotetic, o mulţime de oameni ar veni la interviu, gata de muncă. Dacă aş fi norocos, unii dintre ei ar face parte dintr-o categorie exonerată de taxe. În acest caz, va trebui să iau o decizie de afaceri relativ simplă: fie plătesc 1080 EUR per persoană, fie găsesc una sau mai multe persoane din categorii exonerate de taxe şi îmi asigur o reducere semnificativă a costurilor, ceea ce înseamnă o afacere mai competitivă/profitabilă. Desigur, toţi angajaţii mei ar primi aceiaşi 760 EUR, indiferent de statutul lor, fiind astfel trataţi în mod egal la locul de muncă. Astfel, statul ar ajuta persoanele din aceste categorii exonerate de taxe să obţină locuri de muncă, fără a mă forţa să plătesc în plus. Ba chiar invers, mă ajută să plătesc mai puţin. În plus, îmi este ajutată şi compania, în loc să-mi fie falimentată prin reglementări absurde. Iar, desigur, statul ar continua să obţine sume mari din impozitele persoanelor ce pot fi angajate fără taxe, TVA, accizele pentru alcool şi tutun şi altele. Acei bani ar putea fi cheltuiţi pentru oamenii care nu pot munci deloc. Credeţi-mă, ideile astea sunt mai responsabile din punct de vedere social decât socialismul.

În special naţional-socialismul. Dar mai multe pe tema asta altă dată.

SURSA

Anunțuri

14 gânduri despre „I just don't give a job II. Antisocial media.

  1. Pingback: I just don’t give a job II. Antisocial media. | Cosmin Maricari | BunDeCitit.ro

  2. Pingback: Două articole care au de ce să va dea de gândit - vorba lu' hash

    • Mi-a zis să-ţi transmit următoarele:
      – Gosh! Sunt flatat.
      Rămâne de stabilit ce înseamnă „gosh” în maghiară.
      Şi-a mai zis că dacă nu spargi uşa profului ăla de antreprenorială şi nu-i laşi o copie din fiecare articol lipită de piept (cu cuie), te blestemă să ai pestă în budă. Sau invers, n-am reţinut.

        • Ahahahaah profa de antreprenoriala in post-natal ma cac pe mine de ris.

          BAI! NU EXISTA in toata lumea asta o pizda antreprenoare cu copii. Nicaieri in lume. Chit ca-s putine femei in biz oricum.

          Vai de capul nostru.

  3. Foarte interesant atat articolul de ieri cat si continuarea de azi.
    Cred ca daca ai inlocui „Ungaria” cu „Romania” s-ar potrivi perfect articolul si nu s-ar prinde nimeni ca nu e scris de cineva de la noi.

  4. Pingback: Uite de-aia nu vă angajez eu! @ Cucui

  5. Pingback: Desteapta-te-n pula mea de distractie pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  6. Omuletzu’ din Ungaria putea sa scurteze articolul ala interminabil si sa spuna doar „sunt un libertarian, cu vederi de dreapta si mi se rupe de restul lumii, doar interesul meu conteaza”…
    Faptul ca atata lume l-a bagat in seama, doar demonstreaza cat de usor oamnii pun botul la idei din astea aparent „radicale”, fara nimic constructiv.

    • Of, of. Asta înţelegi tu de acolo? Explică-mi şi mie puţin raţionamentul tău, că mie mi se pare că omuleţul din Ungaria spune exact pe dos: statului i se rupe de restul lumii atunci când mă împiedică să-mi pornesc o afacere care ar putea asigura joburi pentru 12 persoane prin asigurarea unui nivel ridicat de protecţie socială, prin suprataxarea locurilor de muncă etc.
      Dacă tu ai impresia că astea-s chestii constructive, ai toată libertatea să le susţii, dar încearcă un argument, te rog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s