Cum să mori

Din seria „Cum să…”, powered by yours truly, astăzi vă prezentăm: moartea. Şi trebuie să recunosc că-mi gâdilă plăcut orgoliul: priveşte-mă, mamă, sunt om mare, discut despre moarte, arunc cu filosofeală ieftină-n mase ca să le-arăt cât de mult şi cât de profund mă preocupă problemele ultime. Nu-i aşa că-s special?

Mă rog, moving on: studiu de caz. Duminică, 18 decembrie 2011, au murit doi oameni de semn opus: Vaclav Havel şi Kim Jong-Il. Fiecare dintre ei a fost un simbol: primul al democraţiei, moderaţiei şi libertăţii, al doilea al dictaturii, violenţei şi absurdului. Havel a trezit cehii şi slovacii din coşmarul comunist şi a plătit preţul acestei victorii, Jong-Il a adâncit şi mai mult nord-coreenii în mizeria creată de tatăl său (şi de sovietici) şi a cules roadele acestei fapte. Havel a trăit zbuciumat şi a lăsat în urmă o Cehie puternică, numeroase iniţiative globale în sprijinul păcii, scrieri diverse şi o filosofie anti-violenţă şi pro-democraţie. Kim Jong-Il a trăit liniştit şi a lăsat în urmă un popor flămând, o armată imensă, o hoardă de statui cu faţa-i serenă, o copie la indigo ca urmaş la tron şi-un leş băşinoş.

Vaclav Havel a murit în somn, liniştit, în casa sa de vacanţă de lângă Praga. Kim Jong-Il a murit din cauza unei „mari epuizări mentale şi fizice” în timpul unei vizite de lucru.

Nu vreau să generalizez sau să trag concluzii măreţe din care să storc vreo maioneză mistică, da-n cazul ăsta s-a întâmplat ca aceşti doi lideri să moară exact invers faţă de cum au trăit, în acelaşi timp, continuându-şi destinele de simboluri: Havel a murit împăcat, după o viaţă de eforturi mentale şi fizice reale, productive, ălălaltu a crăpat agitat, după o viaţa de viciu şi delir, iscusit deghizate în vizite de lucru şi şedinţe de partid.

Ar fi frumos să se întâmple aşa de fiecare dată: cei care merită, the Jedi Knights, cei care au luptat pentru forţele binelui, să moară liniştiţi şi ceilalţi, ăia daţi drecu’, ăia care distrug tot ce produc ceilalţi, să moară făcând spume, să le pocnească toate venele (da treptat, începând de la picioare, nu simultan), să-i împuşte moştenitorii la tron în spate şi să le lase câinii preferaţi să le humpuiască găurile de gloanţe până mor etc. „No peace for the wicked”, vorba ceea (Isaia 48:22, insipid tradus de Cornilescu prin „Cei răi n-au pace”.) Pentru un ateu precum subsemnatul, care nu crede că fiecare va primi ce merită post-mortem, ar fi o dovadă minim necesară a unei oarecare forme de dreptate cosmică. Din păcate, nu cred c-o să mai prind viu un astfel de deces în oglindă. Vedea-v-om.

Ca temă adiacentă, putem deja vedea cum evocările vieţii exemplare a lui Havel sunt acoperite de marea umbră lăsată în urmă de micuţul nord-coreean. Temerile privind lupta pentru putere dintre comuniştii din Coreea de Nord şi al cui deget se va odihni pe butonul nuclear vor fi cu mult mai discutate peste tot în lume decât moştenirea politică şi culturală a lui Vaclav Havel.

Evident, titlul minte. N-o să vă spun eu cum să muriţi. Nu că n-aş şti, doar că n-am chef, na! Ceea ce sper să mi se-ntâmple (şi vă doresc şi vouă) este să mor cum n-am trăit şi cum n-am gândit. Adică liniştit. Nu că o moarte spectaculoasă n-ar fi interesantă, dar să lăsăm teatrul, martirajul şi groapa cu lei pentru oamenii credincioşi. Eu prefer o doză masivă de morfină şi-o moarte egoistă. Pa-pa-pam!

P.S. De curiozitate, am vrut să văd ce părere au tovarăşii care compun stânga românească, hipsterii ăştia guevarişti cu ochelari de cal, despre moartea unui lider măreţ (1,65 m cu tot cu tocuri) precum Kim ză second. Sau despre moartea unui burghez ceh care a luptat împotriva a tot ce iubesc ei. Nimic, nothing, zero, zilch, nada. Ce surpriză, să moară Cici agitat…
Între timp, Rogozanu a produs un text. Exact cum aşteptam: Havel e un afemeiat opresiv care îndrăznea să o comande pe Olga din puşcărie şi-n general oricine-l laudă pe Havel e-un prost. Doh!
Pe de altă parte, un articol bun: Despărţirea de Havel.

P.P.S. Joi a murit şi Cristopher Hitchens. Bravo presei din România pentru cum a tratat subiectul (sarcasm, dacă nu v-aţi prins). A scris câteva rânduri România Liberă. Şi cam atât. Pe de altă parte, Cristian Ghinea a scris un articol pentru Dilema Veche (exclusiv online). Să-l cităm: „La dracu`, o dată moare Christopher Hitchens!” (Dacă nu aţi văzut dezbaterea dintre Tony Blair şi Cristopher Hitchins recomandată de Ghinea, do it now! Habar nu aveţi ce pierdeţi în caz contrar.)

Anunțuri

5 gânduri despre „Cum să mori

  1. Pingback: BunDeCitit.ro

  2. Am vazut stirea la tv cum ca a murit dictatorul nord corean..si domnule, lumea il bocea! lumea plangea, nu gluma, cum ca lumea il iubea. Pai per total, el le-a facut rau sau le-a facut bine? Mai ales ca este exemplul Coreei de Sud care a luat drumul democratiei si a cunoscut o crestere masiva a economiei, nu inteleg de ce il boceau oamenii pe Kim Jong.

    • Întrebarea „le-a făcut rău sau bine?” are un singur răspuns, cel evident, însă este şi irelevantă. Pentru că după 65 de ani de spălare pe creier e greu să convingi un nord coreean, chiar dacă moare de foame şi curg zdrenţele pe el, că preşedintele nu a fost un zeu printre oameni, tătucul mult iubit. In more ways than one, Coreea de Nord reprezintă un experiment de extremism religios. Reacţia poporului a arătat că de fapt, pentru ei, a murit un zeu şi nu un om.

  3. @Florina: tendinta este sa inclini sa crezi ca acele materiale video ce sunt difuzate sunt materiale de propaganda. Intr-un regim in care nu doar tu, ca persoana, ci si membrii familiei tale pot avea de suferit daca nu te supui rigorilor regimului. Se preconiza ca ~50% din ‘cetatenii’ Coreei de Nord sunt inregimentati intr-un fel sau altul in cadrul ‘Securitatii’, de aici iti poti da seama de cat de reale pot fi reactiile difuzate de la procesiunea funerara din Coreea de Nord…

    • Eu cred că e aşa de naşpa-n Coreea de Nord încât nici nu mai e nevoie de propagandă. Atunci când nimeni nu are acces la Internet (dar ce vorbesc, că n-au acces nici la săpun) sau la vreo altă sursă de informare liberă, care e rostul propagandei?
      În plus, după cum i-am răspuns şi mai sus Florinei, Jong-Il n-a fost un simplu om, la fel ca şi Kim Ir-Sen. De fapt, Kim Ir-Sen, mort din 1994, e încă preşedintele ţării. Jong-Il a fost doar comandat suprem al armatei şi secretar general al partidului. Sunt curios acum ce funcţii o să primească ăsta micu, că la ale morţilor nu poate ridica pretenţii. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s