Dorel C. Rogozanu

Costi Rogozanu, în caz că nu-l ştiţi, se ocupă cu protestele. De fapt, Costi Rogozanu este un virtuoz al protestului. Orice fel de protest, pentru că, după cum ne învaţă istoria şi Monty Python, nu există niciodată un moment prost pentru bătut apa-n piuă pe tema inegalităţii sociale. Ultima sa astfel de luare de poziţie (de luptă, normal, pentru că revoluţionarii n-au timp să iubească), are ca temă Doreii, corporatiştii şi fasolea. Cum sunt acolo unele lucruri care-mi zgârie în mod neplăcut timpanul şi firea mea de corporatist anti-Occupy şi libertarian ateu, m-am gândit că n-ar fi tocmai nelalocul ei o luare de contra-poziţie faţă de articolul lui Rogozanu (în mod normal, aş fi fost ceva mai protocolar, l-aş fi numit domn… pardon, tovarăşul Rogozanu, dar mi se pare că toate chestiile astea sunt prea elitiste pentru un simpatizant al proletariatului precum omul nostru). Să începem, atunci:

Articolul începe cu o observaţie profund originală: că există o „fractură socială” între cei care observă şi cei care sunt observaţi. De exemplu, ne arată C.R., atunci când unii se-nghesuie la fasole, alţii carevasăzică n-o fac (şi doar observă), iar când unii muncesc, alţii stau degeaba (şi iar observă). Din păcate, a uitat să ne spună că atunci când ai un picior mai lung, celălalt e musai mai scurt, poate înţelegeam mai bine ideea. Aşa, nu putem decât să deplângeam profunda nedreptate a acestei situaţii revoltătoare. Desigur, autorul se delimitează încă din primul paragraf de halitorii de fasole, să nu rămânem cu impresia cumva că el mănâncă porţia vreunui oropsit al sorţii.

În următorul paragraf, Costi Rogozanu, acest spărgător de mituri (a nu se confunda cu dispreţuitul spărgător de greve, lighioana mic-burgheză strecurată-n inima proteletariatului) al stângii din România, ne arată adevărata faţă a lui Dorel. Ei bine, nu! Uitaţi tot ce-aţi învăţat în Matricea capitalistă, Dorelul nu este un frecător de mentă cu talente puţine şi replici de mahala, ci un om al muncii modest, prea puţin apreciat la justa lui valoare. De fapt, tot felul de corporatişti care nu fac altceva decât să se joace de-a Dumnezeu cu capitalul produs de aceşti muncitori îi urmăresc pe săracii oameni să le facă poze fix în pauza de masă, şi după aia le pun pe YouTube ca să creadă lumea că Doreii stau degeaba.
Schimbăm tonul, aici se cere o pauză de seriozitate (oricum, umorul nu e tocmai punctul forte al stângii, din câte văd). Eu, corporatistul Cosmin (să precizez pentru fanii lui Rogozanu care-ar putea ajunge pe-aici să sunt sarcastic și nu corporatist), nu dispreţuiesc munca. Şi mai cred (mă hazardez aici, nu pot dovedi nicicum afirmaţia) că mai mult de 90% dintre muncitorii necalificaţi îşi văd probabil de treabă, nu dorm ziua în amiaza mare. Iar orice muncitor care-şi vede de treaba lui merită tot respectul. Şi probabil îl primeşte, n-am auzit niciodată vreun „corporatist” să înjure un săpător de şanturi care-şi face treaba, un instalator care nu-l amână cu zilele, un zidar care nu-i fură din materiale. Din contră, muncitorii cinstiți sunt apreciaţi. În orice caz, mai mult decât e apreciat un politician onest (piei, Drace, că tu nu exiști!) sau un jurnalist echidistant. Chiar nu e cazul să căutăm cu lumânarea lupta de clasă acolo unde ea nu există. Şi e chiar jenant să identifici fracturi sociale apelând la fracturi logice.

Costi Rogozanu continuă lupta cea mare prezentând faptele reprobabile care l-au determinat să scrie articolul: nişte elitiști, că altfel nu le pot spune acestor bestii cu față de om, o freacă toaaaată ziua pe la televiziuni și batgiocoresc oamenii care se calcă pe capete și alte accesorii inutile în goana după o caserolă cu fasole. Desigur, Rogozanu având acces la partea conspirativ-ascunsă a lumii, vede că ceea ce nouă ni se pare o critică a lipsei de respect a românilor față de minima dovadă de civilizație care este statul la coadă, este de fapt o strâmbare din nas snoabă în fața melanjului culinar-social de nerefuzat al fasolei.
Am câteva vești pentru stimatul Rogozanu. În primul rând, deținerea unui smartphone și faptul că apare la televizor nu transformă pe oricine într-un membru al elitei. Acea „castă” a smartphoniștilor este compusă în egală măsură din politicieni de Dâmbovița, afaceriști de Pipera, băieți și fete de bani gata din Dorobanți, vânzători de tarabă-n Dragonul Roșu din Colentina, băieți de cartier din Pantelimon, șuți și pești din Ferentari și traficanți de telefoane furate de la BIG Berceni. De asemenea, toți cei enumerați mai sus mănâncă fasole. Dar na, e musai să împărțim cumva-n categorii societatea, că lupta de clasă-i sfântă.
Iar elitele, spre surprinderea stângii (care, evident, nu știe ce face dreapta), discută și despre mișcările sociale din Londra și nu numai, și despre pierderea suveranității, și despre multe alte lucruri care i se par lui Rogozanu superficiale.
Poate dacă ar petrece mai puțin timp căutând elitele la televizor și mai mult timp „rubbing elbows” cu Doreii dispuși să-i smulgă membrele ca la insecte pentru un blid de fasole, Rogozanu ar vedea că regulile civilizației nu sunt un moft. Și că nu apetitul pentru fasole e criticat, ci meleurile oarbe pentru chestii gratis. Am văzut copii călcați în picioare în parcul Izvor pentru niște bilete la nu mai știu ce manifestare a lui Vanghelie, am văzut un stampede creștinesc spre sarmalele BOR pe dealul Patriarhiei, am văzut oameni altminteri bine îmbrăcați și bine hrăniți, înjurându-se și înghiontindu-se pentru fasole. Nu e nimic romantic aici, ăștia nu sunt oamenii muncii, ăștia sunt oamenii comunismului. Sunt vestigiile unei societăți în care au învățat să se prezinte cu gamela atunci când statul dă pomană (și statul trebuie să dea, nu-i așa, tovarăși?). Departe de viziunea pășunist-socialistă a lui Costi Rogozanu, zic eu.

Să recapitulăm, simt că am fost neclar.
Problema 1: Rogozanu „identifică” o fractură socială, cea între corporatiștii care disprețuiesc munca fizică și Doreii care o practică cu abnegație. Nu ne permitem să întrebăm cum a citit Rogozanu mințile tuturor corporatiștilor și a aflat că a. toți împing țevi prin întreprindere în loc să muncească (fizic) și b. toți au un profund dispreț față de muncitorii cinstiți. Hai să fim serioși, li se citește pe fețe. Rezolvare: admiterea faptului că premisa este falsă. Nimeni nu urăște un om muncitor, indiferent dacă pute și mănâncă iahnie. În schimb, toată lumea, inclusiv muncitorii onești, urăște pe unul care se preface că dă cu sapa/completează o fișă Excel. Pentru că, până la urmă, tot ei o să-i facă treaba.
Problema 2: elitele, adică fauna de studio a televiziunilor neamului, disprețuiesc pe cei care mănâncă fasole. De ce? Pentru că ei sunt upper class și carevasăzică nu suportă duhoarea de transpirație și fasole. Rezolvare: Rogozanu trebuie să înțeleagă că 1. elitele sunt în altă parte și că acele legume televizate care ne populează micul ecran 90% din timp nu se reprezintă decât pe sine, și 2. chiar și mai sus-numitele legume probabil că se refereau la măcelurile care izbucnesc când e vorba de împărțeală și nu făceau critica Dorelului.

Ah, și era să uit: să te temi să-ți mănânci fasolea pe capacul tomberonului nu e fiță. Doar pentru că unii nu cunosc sau ignoră igiena de bază, nu-nseamnă suntem toți obligați să împărțim în porții egale microbii. Egalitatea epidemică nu era tocmai un deziderat al comunismului, din câte-mi amintesc.

Iar acum, shhhhht! În loc să-l filmeze, Rogozanu s-a pus în locul lui Dorel și acum trage un pui de somn în ciuda capitaliștilor veroși care l-ar vrea sclav pe plantație, visând la vremurile care-or veni, când leul și mielul, stânga și drepta, elitele și Doreii se vor înfrupta împreună din aceeași caserolă de iahnie de la stat.

P.S. A se observa că n-am atins unele teme adiacente, precum ipocrizia de a plânge pe umărul fasolarilor când tu însuți ești un smartphonist. Sau faptul că Rogozanu a aprobat pe voxpublica mai multe comentarii care era doar atacuri la persoană. Sau faptul că stânga românească cu CriticaTace-n frunte se ocupă cu acapararea unor proteste care altminteri ar beneficia de legitimitate deplină, precum transformarea manifestărilor anti-RMGC în acțiuni de tip occupy sau protestul confuz de la Facultatea de Istorie, spontan planificat pe site la criticatac cu câteva zile înainte…

Anunțuri

24 de gânduri despre „Dorel C. Rogozanu

  1. Pingback: Dorel C. Rogozanu | Cosmin Maricari | BunDeCitit.ro

  2. Ce imi pare haios ( eu fiind zidar), este ca parerire despre lopatari vin de la oameni care nu au nici in clin nici in maneca cu ei! Pe santier sunt Dorei pentru ca se permite, ei exista tocmai din cauza „elitei”, sefu decide ce si cum. Asta apropo de plusvaloarea intoarsa pe toate fetele in comentarii. De la mine de pe santier, nu stiu sa fii fost vreun coleg la marea inghesuiala, si suntem destul de multi, motivul e simplu de ghicit daca macar odata te-ai lovit de un lopatar-sclav-neicanimeni-Dorel, respectul de sine.
    Ps: am smartphone, sunt cocalar? Elita? nici-nici, pur si simplu castig bine, mi-l permit, imi este util si-mi place, dovada ca lucrurile nu merg prost din cauza salariului, ci a unei mentalitati care nu se va schimba indiferent de cate vizite in Dubai am avea parte. Ar mai fii multe de spus dar mi-au inghetat mainile si vine sefu, ideea e ca nu-i nevoie sa se planga de mila unei clase sociale, nici sa i se acorde mai mult respect decat merita. Si nici senzationalul nu vad de ce ar trebuii cautat cu orice pret, pentru ca atat elita cat si lopatarul se transforma intr-un acar Paun bun de aratat cu degetul.

      • @Mircea
        I like Bluemoon too. 🙂

        @Bluemoon
        Păi eu zic să te hotărăști ce-ai de gând: ori arunci smartfonu și păstrezi mistria (masonule, știm noi că_conduci lumea), ori invers. Că altfel îi strici bunătate de fractură socială lui Rogozanu…

  3. Corporatistule necorporatist! Viziunea asta socialist-romantica imi pare ca a devenit in ultimii ani apanajul celor care simt nevoia sa aiba o parere, aparent umanista si anti-ordinea-instituita (mai lispsea citatul din Basescu cu ‘avem nevoie de Dorei, nu de filosofi’, dar se simtea probabil amenintat din postura-i de observator). Altfel, treaba e explicabila prin perioada de criza, cand oamenii se indreapta spre extremele politice; cu toate ca C.R. nu pare tocmai activistul extrem-stangist, ci probabil se incadreaza in ce-am scris la inceput.

  4. Pingback: De ce ma pis pe “stinga” romaneasca pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  5. Poate intre timp Dorel o fi capatat alta semnificatie, insa ultima oara cand mi-am pus problema Dorel era personajul fraier, tinerelul care inca nu a invatat cum merge treaba si cum sa chiuleasca, prostul satului care facea munca celorlalti, cu mai mult sau mai putin succes. Faptul ca el e acum reprezentatul cine stie carei „fracturi”, observatul, fasolarul etc, mi se pare oarecum exagerat, la mare distanta de simbolistica initiala.

    Cat despre punctele de vedere ale celor doi autori, cred ca nu sunt chiar atat de diferite cat se doreste a fi. Asa cum le-am identificat eu, punctele de vedere ar fi:
    1. Exista o categorie de persoane, (gresit sau nu) asociata cu Dorel, care sta la coada la fasole de 1 Decembrie si o alta categorie, asociata cu smartphone-ul si numita si elita pe alocuri, care se jeneaza sa faca acelasi lucru, fie din ipocrizie, fie din snobism sau din ratiuni sanitare. Categoria din urma ar face bine sa „respecte” mai mult pe cea dintai, iar daca doreste sa fie numita „elita” atunci sa se preocupe de chestiuni mai importante, precum discursul lui Sarkozy.

    2. Nu toti cei care stau la coada la fasole sau presteaza munca fizica sunt Dorei, asa cum nu toti cei care au un smartphone sunt (false) elite. Sau: nu toti cei care fac parte din clasa „muncitoare” chiar isi fac treaba si merita respectati, asa cum nu toti cei care fac parte din clasa „corporatista” sunt neproductivi sau stau degeaba toata ziua facand misto de Dorei. Sofism rezolvat 🙂

    Am intervenit pentru ca mi s-a parut ca vorbiti despre acelasi lucru de fapt, despre o realitate evidenta: lenesi (corporate sau Dorei), oameni muncitori (corporate sau Dorei), ipocriti si false elite. Care-i de fapt diferenta dintre opiniile voastre?

    • Eu zic că diferența e clară: Rogozanu descrie aceeași realitate, doar că o sucește după plac ca să-i iasă o fractură socială inexistentă. Adică ceea ce a făcut comunismul de la început: constată (corect) că oamenii nu sunt egali și apoi vrea să-i facă să fie egali. Chiar și cu forța, dacă se poate.
      Și te rog să remarci că Rogozanu nu propune ridicarea fasolarilor la rang de smartfoniști, ceea ce ar fi o soluție mult mai acceptabilă (deși, evident, la fel de pășunistă), ci ar vrea ca aceștia din urmă „să coboare în stradă”, să-și arunce smartfoanele (și așa urmărite de guvernul mondial bla-bla-bla) și să împartă fasolea în mizerie cu oprimații. Să fie egalitate, dar egalitate la nivelul inferior al spectrului, nu la cel superior.

      • Am raspuns si pe pagina unde C.R. a publicat articolul cu pricina. Si nu cred ca sunt singurul care iti impartaseste parerea referitor la tematica impusa de C.R., dar hai sa spunem ca ti-ai indeplinit misiunea de a mai aduce un vizitator pe blogul tau (ca parca acesta era motivul real ptr care l-ai criticat pe C.R. nu? :P)

        • @Mircea
          Hater. Modific.

          @Bogdan
          …și de fiecare dată când încerci să suprapui un set de astfel de iluzii grandomane peste realitate, rezultatul este dezastruos. Nu poți spera la o prosperitate reală prin politici inventate.

          @Vlad
          Da, m-am gândit să-i mai fur din popularitate și fani… Sarcasm detected. 🙂

  6. Cosmin: ai pus o întrebare pe Voxpublica, la articolul lui Costi Rogozanu, citez: „Poate totuşi reuşeşte cineva să susţină existenţa “propagandei bune”…
    Uite că s-a reuşit – articolul lui Sever Voinescu de săptămâna trecută din Dilema veche, cel despre aşa numita existenţă a doo tipuri de populism, unu’ rău, (socialist cică) şi unul bun, reagan-ist. Dă dreapta.
    Apropo, io nu joc în nici o echipă, prefer să caut adevărul în stilul lui Caragiale.

    • Da, citisem, dar Emil Hurezeanu vorbea de propagandă, nu de populism. Populismul bun îl pot înţelege. Populismul nu înseamnă neapărat minciună. Poţi să încurajezi poporu şi fără să-l minţi. Dar propagandă înseamă minciună, nu încurajare. Propaganda-i cu totul altă mâncare de peşte.

      Apropo, eu nu cred nici măcar că echipele există. 🙂 Mai ales în România. Şi eu unul nu sunt încă hotărât, oricum. Aş spune că sunt 80% de dreapta (adică în toate punctele esenţiale) dar am şi-o rezervă de stângism de 20%, măcar pentru că nu suport conservatorismul tălâmb şi religia. Când m-oi hotărî o să anunţ în agora, în caz c-o fi cineva interesat. 🙂

      O zi bună, te mai aştept pe aici.

  7. Pingback: Pot face orice. Motivaţionale şi iraţionale. | Cosmin Maricari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s