Good cop, bad cop, 2 cops 1 cup

Din nou la Unirii, că-n cartierul meu periferic nu se-ntâmplă mai nimic. Zi de vară târzie, vântul înfoaie cămăşile pe trecători, câteva raţe tulbură buruienile acvatice pe Dâmboviţa, nişte evanghelişti negri se zbat s-atragă miei ai Domnului cu-n R&B duhovnicesc de mai mare dragul, iar eu, ca d-obicei, mă-ndrept spre un locaş de pierzanie a banilor şi regăsire a senzaţiei de saţietate. De preferinţă unul în care partea de regăsire să fie cât mai importantă şi cea de pierzanie cât mai suportabilă.

În faţa magazinului Unirea, cam pe unde H&M se-ntretaie cu Pull ză Bear, Squirt ză Squirel, Choke ză Snake şi ce alte magazine de ţoale or mai fi prin zonă, un autocar din vreo ţară nordică deşartă pe trotuar o gaşcă de vikingi obosiţi. Proaspăt treziţi din somn, cu încheieturile înţepenite, cu pete roşiatice în frunte, după cum îşi sprijiniseră capetele de spătarele scaunelor din faţă, cu ochii urduroşi şi cu părul vâlvoi şi blond cum numai în Nordlandia există, turiştii coboară-n şir indian pe uşile mult prea mici pentru corpurile lor bine hrănite şi-ncep să mişune. Nicio privire admirativă sau mirată, dar de ce s-ar mira şi ce-ar putea admira, în fond? Magazinul e acoperit de schele urâte, ca nişte plante căţărătoare de metal, trotuarul e prăfuit, betoanele bejulii din jur nu-ndeamnă la reverii, traficul e infernal. Centrul Bucureştiului le pare un ant farm la scară mare, cu soarele stins pe cer privindu-i ca ochiul lui Dumnezelea (vezi Levantul). Iar statura Casei Poporului care se ridică sumbră la zare n-are cum să liniştească sărmanii copii blonzi rătăciţi în post-totalitarism.

Împrăştiaţi prin mulţime, proaspăt-sosiţii (şi probabil degrabă-plecaţii) apelează la cel mai vechi truc din manualul turistului intergalactic: cer indicaţii. Se-adună câte-un ciorchine blonziu călare pe-un băştinaş vorbitor de engleză şi-l bombardează cu întrebări: „Excuse me, sir, do you know…” Unii ştiu, alţii nu, unii se uită acru la turiştii, alţii le explică cu zâmbetul pe buze. Oameni şi oameni. Când deodată…

Din grupul de turişti se desprinde un cuplu mai în vârstă, un domn cu o chelie la fel de blondă ca şi părul dispărut şi o doamnă vânjoasă şi entuziastă. Sunt turişti cu state vechi, poţi ghici după rucsacele uzate, gambele puternice şi modul în care s-au izolat rapid de grupul de începători. Şi apoi văd şi ţinta binomului viking: un poliţist. Îmi dau seama că experienţele anterioare i-au învăţat că nimeni nu poate şti mai bine „the lay of the land” decât un poliţist. Ceea ce e normal, nu? Cine să ştie mai bine fiecare străduţă dacă nu cel care-şi toceşte pingelele fugărind infractori periculoşi prin toate gangurile şi pre toate uliţele (insert smiley here)? Cine să fie mai informat, cine să fie mai binevoitor? Nu e cumva datoria poliţistului să-şi ofere casca femeilor însărcinate întru uşurare băşicii udului atunci când toaletele-s evazive (deşi nu ştiu dacă caşcheta românească-i atât de adecvată precum coiful britanic)? Nu ajută el bătrânele să traverseze strada, nu coboară el pisicile din copaci, nu menţine el liniştea publică etc.?

Doar că poliţistul ăsta era un clişeu. Burtă. Burtă imensă, chiar. Chipiu soios, moacă puhavă şi nerasă, ochi injectaţi, gen Cheloo când soarele răsare. Facies abrutizat, cam cum mi-l imaginez pe Lică Sămădăul. Se uită la cuplul care vine spre el cu dispreţ, iar eu simt că discuţia n-are cum să nu fie memorabilă, aşa că mă trag mai aproape să ascult.

– Excuse me, sir, would you be so kind to direct us to… Chanu-iui-Menuc?, încearcă turistul nordic într-o engleză perfectă şi-o română oarecum inteligibilă.

Poliţistul se uită sictirit undeva în trafic, unde doi taximetrişti tocmai porniseră un război al claxoanelor şi nu pare să aibă deloc intenţia de a răspunde. Dar turiştii nu se lasă bătuţi, convinşi că distinsul organ al legii e doar ceva mai tare de ureche:

– Excuse me! Please, Chanu-iui-Menuc?, vorbeşte amazoana Helga, de data aceasta.

Garcea coboară privirea dispreţuitoare asupra cuplului:

– Băi, pensionarilor, pe voi vă caută moartea p-acasă şi voi vă plimbaţi? ‘raţi ai dracului să fiţi!

Mai că mi-a venit să mă frec la ochi. Dintre toate reacţiile nesimţite pe care le-am inventariat în viaţa mea urbană, asta a luat cu siguranţă premiul I cu coroniţă. Pur şi simplu de necrezut… Aşa că intervin:

– Excuse me, but the officer is not feeling very well, can I offer you some assistance?

Normal, nordicii-s fericiţi, aşa că le explic cam pe unde vine Hanul lui Manuc. După mulţumirile de rigoare, îşi văd de drum. În tot acest timp, poliţistul s-a holbat la noi de parcă eram leproşii veniţi să-i pupăm inelul făcătoriu de minuni. Şi abia plecară bătrânii…:

– Buei! Auzi, ce-or vrut muiştii ăia?
– Căutau Hanul lui Manuc, îi explic.
– Tu-le muma-n cur de străini! Să-nveţe româneşte, dă-i dracu!

Am plecat. Am reperat onoarea patriei, crisis averted! Mai că-mi venea să-i cer un pic caşcheta, că mă simţeam însărcinat. Cu misiunea să-i explic cât e de imbecil. Îmi venea să-i trag una după ceafă şi să-i urlu în ureche: „Citizen’s arrest!” Pentru prostie în formă agravantă şi nesimţire în stare gemă.

Am apucat să fac câţiva paşi când am auzit în urma mea:
– Excuse me, sir…
– FAC IU, în morţii voştri de proşti!!! Întrebaţi-l pe tâmpitu’ ăla cu ochelari.

Şi-i simt degetul lung al legii îndreptat spre ceafa mea… Siguranţă şi încredere, nu?

Anunțuri

8 gânduri despre „Good cop, bad cop, 2 cops 1 cup

  1. Pingback: Good cop, bad cop, 2 cops 1 cup | Cosmin Maricari | BunDeCitit.ro

  2. pe langa cascheta avea si arma individu?! ca daca avea si arma ar trebui vorbit cu politia de frontiera sa-i doteze pe turisti cu cate un scut impachetabil care poate fi asezat la nevoie sub scaunul din fata…

  3. Băi nea ochelaristu, mneata trebue să pricepi că nu intră în fişa postului organului trebile ce le zici. Şi te dădeai rotund că eşti patriot, că una că alta…trebuia să sari şi să ajuţi pe fraerii ăia blonzi şi să le arăţi cel mai tare magazin de ţoale secăndhend, cel mai tare club de figuri care se sparg şi saloanele de masaj care sunt obiective de maximă importanţă. Şi mai ales unde să-şi parcheze greşit autocarul ca să poată să îl ridice firma de sector, că dacă la un turism se plăteşte destul îţi dai seama cât costă să recuperezi un autocar?

    • Mă confunzi, Varatoane, eu mă dădeam pătrat, că_cu patriotismul nu prea mă-nţeleg. Sau, mă rog, cu naţionalismul. Dar să trecem peste lipsa ta de informare. 😛
      Păi să ştii că de fapt eu le-am explicat cum să ajungă la secţia 13 de poliţie, nu la Hanul lui Manuc. How fucked up is that? 🙂

  4. Pingback: polimedia.us/fain

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s