Atingeri inutile

Nu, nu este o continuare a celor necesare, o să vorbim despre altfel de senzaţii tactile. Să purcedem:

1. Partea cu exemple:

a. Pe trotuar, undeva în centrul Bucureştiului, un act de seducţie: un tânăr brunet, mic şi ciolănos, dotat cu-n zâmbet Colgate minus un canin, una bucată tricou cu Sex God în font Calibri sclipicios de 50 puncte, doi pantofi cu vârf priapic şi tăieturi artistic-groteşti pe antebraţe îşi pune farmecul la bătaie. Ţinta: o doamnă, sunt convins. Doar că doamna boxează în altă categorie decât fantele de Ferentari: are mai multe bărbii decât membre, mai mult păr pe faţă decât pe scalp, mai extinsă în spaţiu decât îi va permite probabil organismul să se întindă-n timp etc. În general, un cumul de atribute calitative exagerate. Dar, în rest, precum spuneam, o suavă domniţă.

Şi junele porneşte asaltul: îi susură subtil manele, îi recită ritos ceva Nichita (probabil adaptat: dacă te-aş prinde şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că faţa mi-ar fi mutilată ca după o plimbare printr-un concasor cu fălci?), îi gâdilă gingaş orgoliul, îi spune bancuri de behăie behemotul din tot sufletul şi burdhihanul etc. Un dans nupţial în toată regula, atâta doar că presupusul mascul n-are pene, în ciuda aspectului de peruş pedant. Iar domnişoara este absolut extaziată, îl priveşte înfiebântată, ca pe-o şaormă cu de toate (apud Deliric & comp.).

Dar iată că vine momentul culminant: în extazul ritualului, în punctul culminant al vrăjirii, la apogeul amăgirii, în zenitul zeducţiei, tânărul nostru comite o greşeală (aproape) fatală: îi administrează rozaceeii şi rotofeiei Dulcinee una bucată mângâiere pe obraz. Şi nu ştiu care-a fost problema, poate apropierea de organul mursecant şi dătător de viaţă, căldură şi speranţă i-a stârnit instinctul de a sacrifica animale mici, dar reacţia a fost violentă. Abia termină DonChihotu de tandretizat tegumentu’, că doamna l-a şi pălit c-un croşeu fulgerător. Da, direct în ochiul stâng l-a lovit, noroc că mânuşiţele era prevăzute cu mănuşi de box natural-adipoase. Chiar şi aşa, cuceritorul nostru erou a părăsit locul faptei zburătăcind din toate ciolănoasele-i membre, ca o găină cu capul tăiat. S-a scurs pe după un colţ cât de rapid a putut, fără să protesteze, lăsând victorioasa amazoană să domine trotuarul. Imperturbabilă, năduşita nimfă a extras din geanta proprietate personală un sendviş slinos şi s-a dedat la auto-îmbuibare.

b. În faţa magazinului Unirea e patria pliantelor. Acolo, pâlcuri de apostoli ai edvărtaizingului (cu sau fără odăjdii violete) te acostează la tot pasul. Unul te trimite la cine ştie ce magazin de ţoale la modă, altul te vede mai ignorant şi te expediază la şcoala de lecţii de bună purtare pentru adulţi. O domnişoară puţin preocupată de morala creştină îţi bagă sub nas nişte foiţe cu adresa unui salon de masaj dubios, cu sloganul „Scoală şi morţii!”. Te uiţi la ea şi-i poţi citi gonoreea în ochi. Mai încolo, o călugăriţă te-ndeamnă cu maximă pioşenie să-ţi cumperi viaţă veşnică în rate investind în erectarea unei mănăstiri de maici undeva prin sfincterul Carpaţilor, departe de ochii lumii şi de mâna lungă a fiscului. Şamd.

Preumblându-mă-ntr-o (atenţie, cuvântul poate cauza cearcăne!) zi prin acest templu al pierzaniei, observ un mândru cetăţean al cărui chip îmi părea cunoscut venind din direcţia opusă, la braţul unei fiinţe necuvântătoare din categoria fotomodel-like. Exagerez, dar orişicum, o reprezentantă adecvată a sexului opus. Curând, memoria mea fenomenală (fuck yeah!) şi-a făcut datoria şi a asociat un nume feţei cunoscute: Dan Matei Agathon himself, prinţul întunericului din regimul întunericimii sale Năstase, fost ministru de turism, pare-mi-se. Dacă istoria ar fi fost dreaptă şi românii mai hotărâţi, am fi putut citi numele acestui vrednic ctitor în pisania aşezământului de cult şi groază denumit Dracula Park. Chiar şi aşa, dacă nu faţa, măcar părul lins cu cărare nehotărât trasată-n lateral, cămaşa rozalie şi pantalonii de in, privirea relaxată şi blonda aferentă, şi tot se găsesc destule indicii c-avem de-a face cu un om important.

Aşadeci, Agathon plus jumătatea lui mai bună se-ndreaptă către mine, driblând curajos prin mulţimea pestriţă. Curând, cuplul întâlneşte un obstacol: una bucată împărţitor de pliante, distribuitor de vise comerciale ieftine, dozator de celuloză inutil rispită dar frumos colorată. Tânărul, pierce-uit, tatuat, cu pleată rebelă şi pantaloni strânşi pe glezne şi largi pe cur, cămaşă de pirat (da, ca-n Seinfeld). Mă rog, un fashion icon, pe nedrept redus la postura de lucrător stradal de această societate prejudicioasă. Pliantofilul stă cu spatele la ministeriabilul Agathon, unaware of the looming danger. Şi când am zis pericol, n-am exagerat. Cum a ales turistologul nostru să trateze situaţia: văzând că tânărul nu-l vede, deci nu se poate feri, Agathon i-a palmat gentil buca stângă. Nu violent sau pervers, doar aşa, amabil, genul de gest pe care-l aştepţi de la cineva care bea cafeluţa cu degetul mic ridicat în aer. Doar o mângâiere scurtă, nimic frivol, probabil un gest inconştient. Cert este că ăsta cu pliantele a tresărit violent şi-a sărit câţiva metri mai încolo, în timp ce Agathonul nostru a continua drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar NIMIC!

– În pizda mă-tii cu Bombonelul tău cu tot!, a mormăit tânărul în urma lui. (Să remarcăm totuşi, cultura politică a individului, Agathon nu prea a rămas în memoria colectivă…)

2. Partea cu teoria:
În ultima lună am fost martor la diverse astfel de scene, mai puţin savuroase ca desfăşurare, dar la fel de enervante, sau chiar victimă a diverselor atentate la spaţiul meu personal: un nene, genul Nea Mărin la oraş, m-a luat de mână ca să mă reţină, pentru că nu înţelesese indicaţiile pe care i le dădusem. Un poliţist de la secţia 11 a început să mă interogheze în amănunt în timp ce simplul act de care aveam nevoie ieşe la imprimantă. Şi părea chiar furios c-am refuzat să-i spun diverse chestii personale care nu-l interesau. Etc.

Morala, ca să ne-nţelegem: dacă nu vrei să primeşti palme sau să fii mângâiat pe fund în public, respectă spaţiul privat şi intimitatea persoanelor de lângă tine. Really, do it! Mulţumesc pentru atenţie.

Anunțuri

14 gânduri despre „Atingeri inutile

  1. Pingback: Atingeri inutile | Cosmin Maricari | BunDeCitit.ro

  2. Placut la citit dar neplacut la o recreere mentala a evenimentelor! Astept un comentariu despre ceea ce se intampla acum in tarisoara noastra si care ar trebui sa atraga atentia… Cum imparte pliante prezidentiabilul nostru marinar si cum face lobby pentru extractia de la Rosia Montana! Eu unu cand am vazut ce poate face un presedinte pt a mai aduce un aport financiar partidului m-am simtit mai lovit decat tanarul tau cu pliantele! Astept un comentariu pertinent, stiind orientarea ta un pic pro- astia si nu ceilalti!

    • E cel mai jegos dintre toate lucrurile jegoase pe care le-a făcut Băsescu. Şi asta-i pe scurt părerea mea. 🙂
      Ce să scriu despre asta? O serie lungă de înjurături? Mulţi oameni mai serioşi, mai informaţi şi mai inteligenţi decât mine s-au pronunţat pe temă, ce plusvaloare aş putea eu să adaug?
      Repet: mizerabilă atitudinea Băsescului. Atât.

  3. Faaaain… :)))
    Nu’s de ce dar atingerile mi se par in ultima vreme tot mai murdare…
    In special cele ce-mi sunt cel mai la indemana, cu privirea… Alb murdar, cenusiu, gri, negru…. Foarte putin albastru…
    Dar ca sa pastram tonul povestii, cred ca titlul tau e cheia reactiei violente a domnitei: “atingeri inutile”. Pai de asta avea nevoie domnita?! De o mangaiere pe obraz in vazul lumii?! Inutil sa ne mai ascundem dupa degete… 😉

  4. Am avut ghinionul să fiu prezent la o serie de atingeri inutile, chiar aici la servici. Un moş libidinos ce scria la o carte de vreo 20 de ani lucra cu colega mea (designer) la grafica coperţii. De cum venise am văzut că e genul ăla disperat… după ce a pupat-o pe obraji pe şefa mea şi pe economistă (no really, eşti client şi mergi la o firmă unde sunt persoane care nu le cunoşti şi te apuci să le pupi pe femei? WTF?) şi nu pupi din ăia „în aer” ci pupi pupi cu maximum de îmbrăţişare posibilă cât să nu pară prea de tot. Mai că îi puteai vedea sclipirea în ochii porcini ai „tânărului”. În fine, a început să lucreze cu colega mea (o tipă din Republica Moldova, micuţă, timidă şi… docilă… cred că e termenul). O să sar peste partea (şi mai) scârboasă care era ticul de a se scobi în nas şi a aduna pe birou în stânga lui într-o moviliţă tot ce reuşea să scoată din trompă (pe cuvântul meu că nu am exagerat cu nimic, e purul adevăr)… ce mi-a atras atenţia era faptul că o tot atinge pe spate pe colegă-mea şi asta foarte des, ca şi cum o felicita pentru ce făcea la coperta lui şi ea săraca nu zicea nimic. Şi iar, şi iar, şi iar… nu îmi venea să cred!!! O dată nu doar a atins-o pe spate ci chiar a schiţat un fel de masaj pe unul din umeri întrebând-o dacă nu e obositor şi stresant să stai pe scaun în faţa calculatorului 8 ore pe zi. Logic, la plecare nu au lipsit pupăturile şi îmbrăţişările de rigoare. Colega mea era mega dezgustată şi fierbea de nervi, eu scârbit şi cumva rănit în orgoliul meu de mascul alfa (singurul mascul din birou şi ele sunt cumva… turma mea). Oricum, când a revenit i-am zis să lucreze cu mine deoarece colega mea are ceva urgent de terminat ce urma să intre în tipar a doua zi, bla, bla şi am scăpat-o de el.

    Oricum, alea nu erau gesturi de prietenie and shit… se vedea clar că îi face plăcere la cheag şi că abia se abţinea să nu întârzie cu o secundă, două în plus mângâierea pe spatele colegei (mângâieri care şi aşa băteau la ochi şi deja erau penibile).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s