Plot holes, deus ex machina şi pistolul lui Cehov

O să fie vorba despre Wikileaks. Din nou. Mai precis, despre nelămuririle unui cetăţean mizantrop vis-a-vis de telegramele Wikileaks, de Mircea Popescu şi de subsemnatul.

Background: Mircea Popescu, blogger trilematic, tritesticular şi tricefal, pasionat, evident, de menajuri şi manejuri în trei, triciclete şi Opera de trei parale, a luat la puricat pachetul complet de telegrame Wikileaks şi le-a publicat pe toate cele care aveau legătură cu Ambasada SUA din Bucureşti (cele deja disponibile pe site-ul CRJI + câteva sute în plus).

Următorul pas a fost să îndemne pe oricine dispune de cunoştinţele şi de timpul necesar să facă un bine românităţii şi să traducă, după puteri, câte telegrame poate din cele publicate. Cum eu tradusesem deja 10 telegrame, am adăugat linkuri către variantele în engleză de pe Trilema şi am completat variantele iniţiale cu datele de identificare complete, care lipseau din variantele CRJI/Kamikaze. În plus am mai tradus o telegramă şi-or să urmeze şi altele, în măsura în care am timp şi/sau găsesc chestii de interes.

Ca să înţelegeţi cum stă treaba, Trilema-i o menajerie ciudată. Pe lângă marele exponat, MP însuşi, s-au mai aciuat la sânu-i protector şi o gaşcă de, cum să le zic, animăluţe parazite. Mi se şopteşte-n cască că-n blogosferă, whatever that is, li se zice hateri. Iar haterii au păreri. Negative, se înţelege, că altfel ar fi… loveri? Mă rog. Dintre aceştia, unul şi-a depăşit condiţia şi-a devenit (anti-)bloggerul mizantrop pomenit în primul paragraful al prezentului.

Şi cum putea să-şi înceapă mai frumos activitatea mizantropul nostru dacă nu printr-un articol anti-Wikileaks? Take your time, citiţi ce-a scris acolo omul nostru. E destul de confuz cetăţeanul, nespa? Adică-i evident că vrea să transmită ceva, deşi-i greu de ghicit ce anume. În scopul simplificării, o să încercăm (remarcaţi pluralul maiestăţii, da?) să punem ordine-n ideile autorului, presupunând că are trei teze principale: 1. că povestea evenimentelor care au permis Wikileaks să pună mâna pe documente nu poate fi crezută, 2. că telegramele nu conţin nimic relevant/interesant şi 3. că cineva (Obama? Osama? Nomina odiosa, Mircea Popescu?) are un anume interes comercial în publicarea şi traducerea telegramelor.

Să le luăm în ordine inversă: este clar că, în România, nu există niciun interes comercial în ceea ce priveşte publicarea şi/sau traducerea telegramelor Wikileaks. „Proiectul comercial Wikilix” există doar în mintea mizantropului (aka Freud, aka Juice, aka Jew etc.). Eu am început să traduc telegramele din aprilie 2011, într-un moment în care habar nu aveam că există undeva o bestie atât de ciudată precum Mircea Popescu. Nu am primit niciun leu, direct sau indirect, de la numitul MP sau din altă parte, nici atunci, nici acum. Iar Popescul ar trebui să aibă lilieci în clopotniţă ca să ofere bani pentru traduceri, precum Freud e mai nebun decât un pălărier dacă-şi imaginează că MP a plătit vreun dolar pătat de sângele inocenţilor către Wikileaks. Eliminăm deci titlul, să-i zicem un moft.

Însă aceasta nu este singura dovadă a faptului că mizantropului îi lipseşte capacitatea de a înţelege informaţii de bază. Iată cum îşi începe bloggerul de şcoală nouă „argumentaţia”:

Tocmai vorbeam despre fraierii conspiratilor. Wikilix e o noua teapa tip „guvernul ne ascunde extraterestrii” sau „guvernul ne ascunde e-urile din mancare”. Acuma e cu telegrame.

Boon, deci din categoria „fighting fire with fire”. Adică luptă împotriva conspiraţiilor cu o conspiraţie. Nu insist, mi-e greu să organizez într-un mod logic asemenea absurdităţi.
But wait, there’s more: încercând să dovedească cât de fabulos de irelevante sunt telegramele din pachetul Wikileas, el traduce la întâmplare trei propoziţii din milioanele cuprinse în miile de pagini, apoi conchide fericit:

Dupa cum se observa, n-a cazut Muntele Olimp al conspiratilor iudeo-masonice a politicii globale concentrate in cortina de fum dupa care se ascund adevartii conducatori veniti de pe Marte.

Aş vrea să profit de această ocazie (lemnoasă exprimare, nu?) ca să clarific o problemă: telegramele Wikileaks nu reprezintă schimburi epistolare între James Bond şi Johny English. Am observat că multă lume are impresia că ambasadorii sunt un fel de spioni legali, care nu transmit înapoi în ţara-mumă nimic mai puţin decât secrete de stat şi planurile centralelor nucleare.

Îmi pare rău, dar eşti malinformată, Fraulein Freud! Telegramele n-or să conţină niciodată informaţii care să schimbe lumea, dar sunt relevante din alte motive. Diplomaţia, precum se ştie şi s-a spus, este o ştiinţă a disimulării şi a dezvăluirii. Telegramele conţin informaţii obţinute de funcţionarii ambasadei de la diverşi interlocutori din România, politicieni şi jurnalişti, în principal. Ele sunt relevante în diverse alte moduri: oaspeţii ambasadei mint, se laudă, se gudură, sunt machiavelici sau doar proşti ca noaptea. N-o să aflăm şoapte de amor din alcovul lui Băsescu, dar vedem că a minţit când a spus că fiica sa a terminat o facultate în SUA şi că straşnicii săi consilieri sunt mai degrabă de decor. Poate nu scrie acolo că Boc a comis „genocid social” (expresie favorită într-o anumite parte a presei), dar scrie totuşi că-i un gargaragiu notoriu. Şi aşa mai departe. Iar eu zic că este de ajuns pentru a justifica utilitatea traducerii acestor documente.

Însă cea mai interesantă parte a articolului este cea în care ne explică de ce povestea Wikilix e trasă de păr:

Un australian pe nume Iulian Assange, a ajuns cumva fara studii si munca plus dormit prin aeroporturi, in Suedia cu bunker secret din filme. Assange era in contact cu un soldat american pe nume Bradley Manning, in misiune prin Estul Mijlociu.
Bradley este un pustan care a intrat in armata chipurile pe post de agent in inteligenta, care este mic de inaltime, are complexe pe baza lucrului asta, este ateu si culmea rebeliunilor satanei, este si homosexual.
Ca sa continuam telenovela, Bradley copia informatie super-secrete pe cd-uri cu muzica de Lady Gaga si le trimitea la Wikilix.

O aberaţie sare-n ochi imediat: Julian Assange nu are bunker secret în Suedia, ci doar a închiriat spaţiu de stocare pentru fişierele Wikileaks pe un server localizat într-un fost buncăr militar (sursa). Dar să trecem peste.

Acest tip de gândire este simptomatic tocmai pentru cei pe care nu-i suferă Freud-ul nostru, adică „fraierii conspiraţiilor”. Sunt genul de construcţii argumentative care au tendinţa să înceapă cu „hai să fim serioşi”. O singură problemă există aici: viaţa nu este un film, nu este o chestie care să se desfăşoare după un scenariu perfect. Ştiu că pare greu de acceptat, dar în viaţă o să găsim şi „găuri în scenariu”, multe întâmplări reale par miraculoase (deus ex machina) şi adeseori lucrurile mărunte ajung să aibă o importanţă majoră (pistolul lui Cehov).

Viaţa în lumea reală nu se supune rigorilor hollywoodiene, nu-i putem reproşa lipsa de credibilitate. Lucrurile cunoscute nouă (ergo şi mizantropului) din întreaga sagă Wikileaks nu sunt complete şi nici n-o să fie vreodată, probabil. E mai greu de crezut că un australian fără şcoală, cu procese pentru agresiuni sexuale în Suedia, ajunge şef de facto la Wikileaks decât faptul că un absolvent de mecanică fină din Timişoara care lucra ca magazioner la Coca-Cola a ajuns „corporate officer and executive director of operations & business transformation” al Coca-Cola în Japonia? Că un indian fără studii ajunge să fie considerat un geniu al matematicii? Că un pictor antisemit aproape că a reuşit să cucerească lumea (să dau link pentru Hitler)?

…Deja m-am lungit cu lămuririle, când era de ajuns să-i transmit mizantropului un singur lucru, de altfel cuvântul său favorit: hater!

P.S. Urmează noi traduceri din telegrame, staţi aproape. 🙂

Anunțuri

33 de gânduri despre „Plot holes, deus ex machina şi pistolul lui Cehov

  1. Cosmine, nu fii copil. Dacă e să i se impute ceva lui Mircea Popescu la faza asta, nu cred că veridicitatea sau importanţa telegramelor este acel lucru, ci modul în care v-a sugerat să realizaţi traduceri şi eventual să-i puneţi şi un link către articolul sursă în engleză. Altă dată critică traducătorii pentru cea mai mică chichiţă în cel mai insignifiant document, aici însă îi convine că o să facă o grămadă de link-uri de pe urma voastră, extrem de relevante. Incomparabil mai tari decât link-urile pe care vi le pune el de pe aceeaşi pagină. Sigur că telegramele sunt acum disponibile publicului larg aşa că oricine poate da un search/copy/paste şi pune pe blog ce vrea el, asta nu aduce o valoare extraodrinară acelui articol. Şi sigur că ce o făcut el nu-i o idee rea în sine, de fapt îi chiar foarte inteligentă, eu doar mă amuz cum săriţi toţi la traduceri şi faceţi muncă voluntară pentru el.

    Tu te legi acuma de Freud? Lol.

    Asta aşa, că tot ai urcat articolul pe fain… 🙂

  2. „Fiecine cum i-e vrerea despre Mircea samă deie-și…”
    Dacă citeai cu atenție ce-am scris mai sus, ai fi văzut că eu am tradus primele 10 telegrame cu mult înainte să știu că există un MP.
    Iar linkul către articolul sursă nu reprezintă o plecăciune către Popescu, doar o citare a sursei. Pentru că telegramele nu există în altă parte în forma integrală.
    Munca voluntară o fac pentru că vreau eu, nu în folosul cuiva, iar interacțiunile mele cu Mircea Popescu se limitează la comentariile pe bloguri și Fain.
    Dar chiar și presupunând că aș face toată activitatea asta semi-inutilă și integral voluntară la ordinul expres al lui MP, what’s it to you?

    Și nici măcar nu m-am legat de Freud, care-i simpatic în ignoranța lui. Am simțit nevoia să explic unele aspecte privind Wikileaks. Dacă voiam să mă leg de el, îi răspundeam la articolele în care mă face „traducător cu opinii despre orice” și alte alea, nu la cel în care nici măcar nu sugerează existența mea.

    Mai ai alte nelămuriri? 🙂

  3. @Cosmin

    Ştiam că ai publicat traduceri înainte ca Mircea să se apuce de Wikileaks. De altfel intervenţia mea nu era orientată expres împotriva ta, cum se pare că o iei tu.

    De Freud te-ai luat, sau cel puţin aşa ai formulat articolul, pentru că dacă voiai să scrii doar despre Wikileaks, o puteai face necitându-l. Tu ţi-ai dezvoltat articolul pe marginea celor scrise de el. Fireşte că prin „te-ai luat de el” nu vreau să zic că l-ai luat la bătaie.

    În ce priveşte citarea sursei, nu văd de ce nu poţi traduce direct fişierul sursă. Că se găseşte pe net uşor, îl poţi descărca. Fireşte că eşti liber să foloseşti ce intermediar doreşti tu, însă nu văd obligativitatea. Toată lumea poate publica textele WikiLeaks pe blog, ceea ce nu înseamnă mai nimic din momentul în care ele au devenit disponibile pentru oricine are conexiune la net, în varianta lor integrală.

    Şi nu, nu am nelămuriri. Nici nu am avut. Ceea ce se vede şi din faptul că nu am pus întrebări ci am făcut nişte constatări.

    @Mircea Popescu

    Amin!

    • Înainte de a le publica tu, ele a apărut free pe net. Că de acolo le-ai şi luat. Iar faptul că ai fost primul are fix aceeaşi relevanţă cu faptul că ştirea cutare apare prima dată în evz sau pe hotnews. Mai ţii minte articolul unde scriai de relevanţa acestui lucru?… 🙂

      În concluzie, îi fi fost probabil primul. Dacă. Şi ce-i cu asta? În continuare fişierul este disponibil pe net, integral. Nu te doare mâna de la atâta copy/paste? Sau e chestie de încheietură?… :))

      E drept, treaba cu link-urile e şmecheră. Deci hai să nu ne tragem de şireturi. Nu mă lua pe mine de prost.

      • Vaz ca te mindresti cu reading comprehensionu’ unei gaini fierte.

        Ca sa sumarizam : baza de date exista pe internet s-o poti lua tu din cauza mea. Ca iti convine sau ca nu iti convine chestia asta, ea e un fapt, si-i verificabil ca atare.

        Asta-i tot.

      • Comentariile mele îs pentru oameni inteligenţi. În primul rând, baza de date era deja disponibilă în reţeaua p2p când ai luat-o tu. Ştii ce înseamnă aia? Numa’ te-ntreb. Al doilea, tu ai o imaginaţie bogată că din cauza ta or făcut-o publică şi pe site. Ea era deja disponibilă p2p, nu mai aveau ce face. Deja era publică în momentul în care primul o urcat-o pe TPB, end of story. Restul era doar o chestie de ore, zile maxim. Înţelegi tu lucrul ăsta simplu, sau te faci că nu-l înţelegi? Şi apoi cine crezi că îţi citeşte ţie blogul? Că Google te indexează la distanţă de ore bune din ce am văzut eu. 😉

        În fine, chiar presupunând prin absurd că din cauza ta or făcut-o ăştia publică, în timp ce ea deja se downloada de pe net. Ia vezi aici. N-ar strica nici o raită prin comentarii, apropos de reading comprehension.

        Deci, încă o dată, io zic una mai sus, tu îi dai înainte cu noaptea de vineri în care n-ai dormit că ai publicat wikileaks. Bravo!

        • Fa de curiozitate proba, ia un csv de 2GB, alege dintr-un sfert de milioane de elemente cele 1600 care te intereseaza dupa un cuvint cheie oarecare si arunca-le intr-o baza de date. Vezi cam cit timp iti ia chestia asta, (sa zicem ca esti capabil s-o chiar faci), si poate incepi sa te prinzi de niste chestii.

          Toate telegramele publicate pe Trilema au fost indexate in < 5 minute, cu medie pe la 85 de secunde, alte chestii verificata atunci.

          Toate astea facind pe moment abstractie de evidenta si ea amplu documentata ca tu esti a) un idiot si b) care promite si nu livreaza dupa care c) revine mai tirziu si se asteapta sa fie luat in serios ca si cum n-ar fi existat a si b.

        • Dacă vrei să le arunci într-o bază de date, un progrămel mic îţi ia o juma’ de oră probabil, o oră. Dupa aia merge instant, selectezi ce telegrame vrei tu după ce cuvinte cheie, şi ţi le parsează automat. Dacă nu ştii tu să-l faci, am înţeles că ai oameni care se ocupă cu aşa ceva, angajaţi.

          Dacă vrei să le scrii manual, deschizi de exemplu în Total Commander cvs-ul, în viewer, şi cauţi cu F3 textul BUCHAREST de exemplu. Şi copy/paste pe blog la telegramă. Îţi ia un minut per telegramă, poate două-trei, în caz că vrei să pui şi tag-uri, să dai un Preview etc. După care mai dai un F3 în fişier şi sare la următorul Bucharest. Să înţeleg că tu te-ai chinuit cu ele? 😀

          Cu indexarea, senzaţia mea era alta, dacă tu zici, nu te contrazic că nu am verificat. Totuşi m-am abţinut de la a face afirmaţii categorice în direcţiaasta. S-ar putea şi să mă înşel, drept pentru care o să încerc să verific şi eventual să rectific dacă ai dreptate.

          Io n-am zis că eşti idiot. Io am zis că e chiar inteligentă faza cu link-urile. În ce priveşte promisiunile de care vorbeşti, nu am nici cea mai vagă idee la ce te referi.

          • Si dă-i si luptă, neicusorule!

            Scuzaţi-mă că vă întrerup docta dezbatere, dar…
            Lotus, logic vorbind care este valoarea unui argument de tipul „Nu înţeleg de ce-l lăudaţi pe X pentru ceva ce-aş fi putut să fac şi eu. Doar că n-am făcut.” Din punctul meu de vedere, tinde spre 0. Eşti ca gigeii care se uită la fotbal şi zic: „Da, sigur, din poziţia aia ar fi dat gol şi mumă-mea”. Doar că n-a dat.
            Din câte am văzut, aroganţa sa Mircea n-a susţinut exclusivitatea iniţiativei sale, ci doar întâietatea. Şi-mi pare rău că-i dau dreptate, că iar o să laşi să se înţeleagă că-l pup în cur, „dară pe calea ce-ai deschis, n-oi merge niciodată”.

            Uite, totuşi, ce-i reproşez eu: telegramele trebuiau puse separat, free of charge. Asta dacă tot face pe bloggerul magnanim care aruncă cu informaţie-n cetăţeni. Ceea ce nu înseamnă că n-are tot dreptul să-şi ofere informaţiile cum crede el de cuviinţă. Doar zic c-ar fi fost mişto, mai ales pentru traducători precum subsemnatul, să aibă acces liber la docomente. (Ştiu, am zis că plătesc cu karma, dar cum fac o mie doneze Soniei, deci…)

            Mă rog. Scuze că v-am întrerupt meciul, carry on… 🙂

          • Nu ai înţeles, Cosmin.

            Fie, hai să sintetizez. Eu n-am zis că n-o ieşit în stradă cu o pancartă pe care scrie că ai libertatea de gândire şi dreptul la liberă asociere. Eu am zis că aşa ceva scrie şi-n constituţie. Zici că n-ai altă sursă? Întreabă-l pe Gogu de cables.csv torrent. Sau ia-le de pe site-ul lor. Sau caută aici după diverse criterii.

            Mircea Popescu a făcut ce-a făcut pentru trafic. Nu a analizat nici măcar o telegramă, nu a comentat pe marginea conţinutului nici uneia. Nu le-a luat la puricat. Pur şi simplu a dat copy/paste. Realitatea nefiltrată, cum ar veni, ba chiar şi-a făcut un titlu de onoare din asta. Man, nici măcar nu le-a tradus, asta faceţi voi. Cu link spre el. Ahaha.

            Don’t get me wrong. Nu îi rău să faci o chestie pentru trafic. Ce e penibil e să faci o chestie pentru trafic şi să susţii sus şi tare că tu eşti cel mai mare deschizător de drumuri din lume şi că datorită ţie mişcă universul. Asta am taxat eu mai sus, asta am încercat să nuanţez. Acum îi un pic mai clar? Da’ îi bine că ţi-o dat credite pe mail sau ce ţi-o dat după discuţia asta. 😉

            De ce nu mă apuc şi eu să ies cu o pancartă de gât în stradă, pe care scrie drepturile omului? Păi gândeşte-te tu, de ce-aş face-o?

            Eşti inspirat că îţi ceri scuze. Altfel riscai să-ţi dau ban.

          • Lotus, chestiile astea mă lasă mai rece decât un mamut în Siberia. Tu nu mai judeci deja acţiunile omului, ci caracterul său. Şi cu asta n-am cum să fiu de acord. (Şi, da, ştiu că multe dintre posturile lui MP de pe blogul său propriu şi personal sunt exact precum comentariul tău de aici, ştiu că a scris chestii penibile despre Lorena Lupu şi alţii etc. Dar eu nu mă apuc să-i bat obrazul, pentru că nu mă priveşte. End of story.)
            Ce mă priveşte pe mine în ce scop a pus el pe Trilema telegramele? Şi de ce te priveşte pe tine?

          • PS: de exemplu ce ai făcut tu, Cosmin, traducând acele prime telegrame, este mult mai mult decât ce face el acum, imho.

          • @Cosmin

            Acţiunile şi caracterul sunt unul şi acelaşi lucru. Non-interesul şi pasivitatea nu. Şi repet, am scris că tot ai urcat articolul pe fain. Şi că mă amuză oarecum această statuie care i se ridică. Deci ca fapt divers, pe tema WikiLeaks & Mircea Popescu, care se întâmplă că îi exact subiectul articolului unde comentez…

          • Aia cu acţiunile şi caracterul e aberaţie, recunoaşte. 🙂 Dar sună bine.
            Ţi se pare că-i ridic o statuie lui MP? Îmi cer scuze, de-acum pe lângă linkul spre telegrame o să pun şi o înjurătură. Plus un disclaimer ca să vadă lumea că nu sunt de acord toate acţiunile ipochimenului.

          • Păi în afară de acţiunile de la serviciu de exemplu, unde acţionezi într-un anumit mod că aşa-i filmul, eu nu cred că-i o aberaţie.

            Am zis „i se ridică”, nu „îi ridici”… 😉

  4. Pingback: Trolul perfect pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  5. Morala ar fi ca in Romania profunda supravietuieste inca un contingent de cetateni a caror unica preocupare este sa nu cumva sa-i fie recunoscut cuiva un merit, sa nu cumva sa se ofere cuiva credit pentru vre-o reusita, sa nu cumva sa se recunoasca un succes. Probabil pentru ca atari atrocitati le distrug lor mostenirea indiviza de fii egali ai omului nou sau ceva.

    Si-n caz ca se intreaba cineva de ce politicieni fara nici un soi de rezultate si care n-au reusit sa aduca nici un fel de bine public reusesc totusi sa fie realesi, raspunsul e tot aici : trupa de Ilovani ii voteaza cu drag pentru ca asa simt ei ca „se razbuna” pe lume.

    Faza ciudata-i ca nu-s toti pensionari, cum te-ai astepta, naiv fiind.

    • Morala fiind că unii oameni sunt prea buni pentru România. Totuşi, stau aici şi dau o mână de ajutor, contribuie la ridicarea ţării… Chiar dacă locul lor n-ar fi chiar între aşa o mediocritate.

  6. :)))))
    De mult nu am mai râs aşa de bine, de mult şi pe săturate. Nici nu mai ştiu ce m-a amuzat foarte tare, umorul tău arhicunoscut din articole, ascuţimea peniţei îndreptată împotriva ignoranţei sau ridicolul anumitor comentarii? Încă nu pot spune. Dar am râs.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s