Popa Lemnaru

Am citit recent două articole despre orele de religie, unul scris de un elev, celălalt de un membru fondator al ASUR. Şi mi-am adus aminte de orele de religie pe care le-am făcut din clasa a 3-a şi până la finalul liceului. Prin comparaţie cu povestea elevului din 2011, faptele de mai jos ar putea să pară horror, dar vă asigur că sunt adevărate şi deloc exagerate. Câteva amintiri din copilărie:

Aveam 10 ani când am început să fac ore de religie, în 1992. Eram elev în clasa a 3-a şi n-aveam nicio grijă pe lume. Aflasem că o să facem religia cu popa Lemnaru (nu, nu e numele adevărat). Îl ştiam de la biserică, mă mai ducea mama uneori. Era un bărbat înalt, lat în spate şi cu o burtă respectabilă, cu barbişon ca muşchetarii de pe coperta cărţii de Dumas pe care-o citeam ca pe Biblie pe-atunci (ironic, nu?). Avea mai mereu nasul şi obrajii roşii, ochii injectaţi şi miros de vin bisericesc în voce.

Episodul 1. Părstilistul lui Dumnezeu. L-am aşteptat liniştit, n-aveam niciun motiv să mă tem. A intrat în clasă parcă fără să ne vadă şi a urlat: „În picioare!”. Eram obişnuiţi cu disciplina, ne-am conformat. Am repetat Tatăl nostru după el, urlând ca soldaţii americanii când aleargă. A zis că cine nu ştie rugăciunea pe de rost ora următoare o să rămână repetent şi-o să ardă-n iad, lăsându-ne pe noi să alegem care variantă ne sperie mai mult. Apoi a început să se plimbe printre bănci, privindu-ne cu ochi de prădător. A ajuns lângă mine. M-a apucat brusc de păr şi m-a ridicat în sus. Încercam cu disperare, cu toată forţa mea de ochelarist firav, să păstrez contactul cu podeaua. Aproape leşinat de durere, m-a aruncat, tot de păr, în faţa clasei, lângă catedră. Alţi 3 colegi au avut aceeaşi soartă.

– Pe voi vă tund, ne-a informat rânjind.

A scos de undeva un foarfece din ăla mare, de frizer, l-a aşezat pe un coleg pe scaunul de la catedră şi a început să taie. Băiatul plângea cu sughiţuri, popa nu se oprea. I-a decupat o formă grosolană de cruce în vârful capului şi i-a spus rece:

– Zi-i mă-tii să te ducă la frizer!

Eram următorul. Am preferat să fug. Şi-am tot fugit, abia la servici la tata m-am oprit. Anul acela nu am fost la ora de religie, dar am terminat cu media 10. Ai mei a făcut scandal, împreună cu mama altui băiat.  Părinţii celorlalţi doi au zis că bine le-a făcut, că prea aveau părul lung, ca păgânii. Popa n-a păţit nimic, evident. Şi nici nu m-a uitat.

Episodul 2. Orele. În anii următori, am beneficiat de toată atenţia popii. Nu m-a atins niciodată, deşi pe colegi, băieţi şi fete laolaltă, îi bătea în cele mai inventive moduri: cu palma după ceafă, cu pumul în stomac, cu şutul în fund, în dădea cu capul de tablă etc. Dar eram ascultat aproape în fiecare oră şi era mereu pregătit să-mi pună note mici. Aşa am ajuns să ştiu Crezul, Tatăl nostru, mai mulţi psalmi, Sfintele taine, cum catolicii, musulmanii, pocăiţii, budiştii şi oricine nu-i ortodox o să ardă pentru eternitate, de ce e păcat să te legi singur la şireturi după ce te spovedeşti, de ce nu-i bine să-ţi verşi singur sămânţa etc. Toate lucrurile bune.

Aveam în clasă un elev baptist. Până prin clasa a 6-a, popa îl scotea afară din clasă când începea ora. Apoi, s-a gândit că ne-ar putea fi de folos să-l ţină prin preajmă. Ca anti-exemplu. Îl privea lung în ochi şi-i spunea:

– Ştii că o să arzi în iad, nu? Şi tu, şi maică-ta, şi taică-tu, şi tot neamul tău de păgâni. Necredincioşilor. POCĂIŢILOR! Voi şi jidanii voştri, voi l-aţi omorât pe Cristos! Mă-ta o să facă baie-n smoală încinsă. Tac-tu o să fie tras pe roată de draci.

Etc.

Şi când ăla începea să plângă, ne zicea foarte mândru:

– Aşa trebuie să procedaţi cu păgânii! Apoi către el: O să ardă mă-ta, bă!

La un moment dat, băiatul respectiv n-a mai venit la orele de religie. A lipsit şi Lemnaru vreo 3 săptămâni. S-a zvonit că taică-su îl bătuse măr pe popă, că încurcate sunt căile Domnului.

Episodul 3. Moş Crăciun şi portocalele. Eram prin clasa a 7-a cred, circa 1997 AD. Mai erau vreo două săptămâni până la Crăciun când au apărut prin tot oraşul afişe care anunţau că Moş Crăciun va oferi cadouri copiilor de grădiniţă sub bradul împodobit din centrul oraşului. Urma să aibă loc şi un concert de colinde şi muzică populară. Mare eveniment pentru un oraş mic. Aşa că s-a strâns acolo o grămadă de lume, inclusiv subsemnatul, împreună cu câţiva prieteni. Moş Crăciun era cocoţat într-un fel de căruţă împodobită, împărţea portocale şi ciocolată copiilor.

L-am recunoscut imediat pe Moşu’, era chiar popa Lemnaru. Se bălăngănea în spatele căruţei, încercând să-şi joace rolul. Ăştia mici chiuiau de încântare, părinţii erau mulţumiţi, pace pe Pământ & all that Christmasy shit. Pe măsură ce timpul trecea, temperatura scădea şi colindele deveneau tot mai naşpa, starea de ebrietate Moşului creştea vertiginos. La fel şi nervozitatea. A început să înjure copiii. Urla după ei, draci împieliţaţi, demoni, diavoli, lighioane şi alte asemenea insulte bisericeşti. Puştimea nu prea înţelegea ce-are Moşu cu ei, dar atâta timp cât mai erau portocale, nu se dădeau bătuţi. Aşa am ajuns la momentul culminant al serii, care parcă-i scos dintr-un film horror de categoria Z: Moş Crăciun a început să arunce cu portocale după copii de 5-6 ani, înjurând şi scuipând. Deşi beat, popa avea ţintă, picau ăştia micii ca muştele. În şcoală arunca după noi cu cretă, deci avea şi antrenament. Părinţii l-au coborât cu forţa din căruţă, dar mai multe de o palmă de la un tată nu a încasat. Şi aia pentru că omul respectiv era baptist, deci păgân. L-au trimis acasă să se culce şi au încercat să calmeze cei 20-30 de copiii care plângeau.

A doua zi, duminică, popa ţinea slujba ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Prin 2001 am auzit că popa era să de-a ortul sieşi. Oraşul vuia cum că un pădurar dintr-un sat vecin l-a prins în pat cu nevastă-sa şi l-a rupt cu bătaia. Că l-ar fi pătut cu patul puştii peste şale şi l-ar fi scos în cucu gol în zăpadă. Că până la urmă i s-a făcut milă unui om din sat şi l-a luat în casă şi-a chemat salvarea. Şi că bărbatul milostiv ar fi fost pocăit.

Cert este că popa a supravieţuit. Şi probabil încă mai trăieşte.

Anunțuri

6 gânduri despre „Popa Lemnaru

  1. Pingback: Popa Lemnaru « Cosmin Maricari | BunDeCitit.ro

  2. Cosmine, fă ce zice popa, nu ce face el. 🙂

    Ţin minte evenimentul cu Moş Crăciun în sanie… îi sărise muştarul la părinte că prea se îmbulzeau copiii şi se împingeau să ajungă la portocale.

    Şi da, legat de pocăiţi, hinduşi, budhişti etc. ţin minte că zicea că vor arde în iad for sure.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s