Globalizare

McDonald’s din Magazinul Unirii. Rumegam cu calmul unui condamnat la moarte împăcat cu soarta una bucată Fish Mac (sau cum i-or mai fi spunând acum). Cu ochii scrutam un viitor fericit cu planurile de îmbogăţire stupide (în general, acestea implică cantităţi incomensurabile de bani căzuţi din cer după ce conving pulimea că nivelul personal de awesomeness pur şi simplu trebuie susţinut de întreaga umanitate) şi cu picioarele ţineam ritmul vreunui hit de vară din familia rianelor, biionsilor şi alte arănbiste d-astea.

La masa aproape lipită de-a mea (McDonald’s cucereşte lumea dar nu oferă spaţiu vital, te ţine-n cubicle şi când mănânci) se aşează un tataie cu o mustaţă impozantă, albă, cum spune Coca-Cola c-ar trebui să aibă Moş Crăciun, însoţit de un adolescent sfios de vreo 12-13 ani. Probabil un bunic şi nepotul său, din provincie, oarecum temători în vânzoleala din fast-food, îmbrăcaţi cu cele mai bune haine, bătrânul într-un costum modest, cu coatele lucioase de-atâta purtat, tânărul şters, fără haine la modă, piercinguri, tatuaje, iPod şi alte chestii necesare oricărui liceean responsabil.

Cumpăraseră nişte cartoane pe poste de carne între felii de carton pe post de pâine. Mănâncă în tăcere, privind cu indiferenţă şi/sau scârbă la nebunia din jur. Nepotului i se pare că ceva nu e în regulă:

– Bunule, mie castraveţii ăştia nu-mi plac. Au un gust ciudat.

– Mănâncă, n-au nimic. Ţi se pare. Asta-i marfă americană.

– Nu ştiu, bunule, mi se pare că puiul ăsta n-are niciun gust.

– Măi, băiatule, tu nu înţelegi că astea-s aduse din America? Trebuie să fie bune. Marfă americană, ţi-am zis.

– Şi ce dacă, tot n-are niciun gust, mormăie băiatul.

– Hai, că deja mă enervezi. După ce-am dat şi-atâţia bani. Crede-mă, e bună, marfă americană. Ăştia nu ştiu să facă nimic prost.

Tânărul înghite cu noduri. Termină, se ridică şi pleacă.

Uşa metalică de la intrare este defectă. Dacă nu ştiţi, uşa aia oricum necesită un efort susţinut şi o constituţie atletică ca să o faci să se mişte. Îmi imaginez că e făcută aşa intenţionat, ca să se asigure ăştia de la Mac că au măcar atât exerciţiu clienţii lor. În felul ăsta, le prelungesc viaţa cât să mai cheltuiască 2-3 salarii pe hamburgerii lor din plastic.

După ce împing amândoi cu toată forţa, bunicul şi nepotul reuşesc să iasă din McDonald’s. Scuipând printre dinţi, bătrânul zice, contemplând cu amărăciune uşa:

– Marfă românească. Ăştia nu-s în stare să facă nimic bun…

Anunțuri

3 gânduri despre „Globalizare

  1. Pingback: BunDeCitit.ro

  2. Culmea, mie castravetii aia chiar imi plac. Mult.

    In rest,ce sa zic, eo-s fan mec. Nu neaparat al mancarii, cat a conceptului. Si oricum ,materia prima folosita la mec e la cele mai inalte standarde de pe piata. Partea proasta e ca, in general, standardele astea sunt destul de scazute.

  3. Am văzut că eşti fan Mec. De aia alergi dimineaţa prin parc. 😛

    Mie-mi place conceptul de KFC. Da rău de tot. Iar conceptul de aripioare picante cu un pic de concept de cartofiori prăjiţi şi butelcuţă de concept de sos Glenn mă rupe la lingurică. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s