Ro-politică

Pentru mine, modul de practicare al politicii în România se împarte în două mari categorii: politica-religie şi politica-ştiinţă.

Politica-religie e politica de opoziţie prin excelenţă. Nu ţine cont de nicio realitate, dar promite minuni. Clerul politicii-religie nu pridideşte să propovăduiască fericiri pe diverşi munţi mulţimilor de la oraş şi sat. Partidul de guvernământ devine o legiune de demoni care lucrează doar ca să sugă sângele poporului. Ei sunt conduşi de însuşi Marele Tartor, fără de care n-ar mai există niciun rău preste Pământ. Dar figura mesianică (interschimbabilă, momentan bi… bicefală, nu vă gândiţi la prostii) a politicii-religie iarăşi va să vină cu slavă la putere, or să voteze morţii cu vii şi al său mandat nu va avea sfârşit. Credeţi în politica-religie şi veţi fi mântuiţi!

Politica-ştiinţă e, deocamdată, doar un concept teoretic. În scurta mea viaţă nu am întâlnit încă o formaţiune politică care să predice şi să practice politica-ştiinţă. În utopica mea viziune, politica-ştiinţă lucrează cu cifre şi acţiuni, bazate pe un plan disponibil dinainte şi nu însăilat pe parcurs, cu urmări previzibile, cu o marjă de eroare de bun simţ. De la politicienii-oameni de ştiinţă nu cer rugăciuni şi bocete pe umărul săracilor, ci raţiune şi rezultate în lumea reală, nu pe hârtie. Vreau o politică empirică, una „aşezată cu labe grele de leu”, nu una „construită din nori şi cer albastru”.

Şi aici intervine dificultatea majoră: absolut toate partidele post-revoluţionare au ajuns la putere prin practicarea politicii ca religie. Într-un fel e de înţeles, prea puţini cetăţeni ar pune votul pe o formaţiune politică care promite mai puţin decât Binele absolut. O dată instalaţi în birourile în care se concentrează proverbialele frâie ale puterii, prelaţii politicii descoperă că şi-au pierdut brusc capacitatea de a face miracole. Apa nu se mai transformă în vin, pâinea şi peştii nu se mai înmulţesc (mă rog, peştii se înmulţesc, dar… fuck it, ştiţi voi ce-am vrut să zic). E ca şi cum Martorii lui Iehova ar pune mâna pe complexul CERN şi ar promite câte-o gaură neagră pentru fiecare dreptcredincios.

Prin urmare, în oricine vă puteţi credinţa, fie că e vorba de Preafericitul Ponta, Sfântul mucenic Boc sau Cuviosul Antonescu, s-ar putea să aflaţi că vă închinaţi unor idoli falşi. Până la urmă, niciun politician nu poate face minuni şi niciunul nu e îndeajuns de curajos încât să recunoască asta. Iar singurii care au ceva de pierdut suntem noi. Pentru că (ultima comparaţie, jur!), dacă politica din SUA este o Olimpiadă, politica din România e Special Olympics: nişte dizabilitaţi fac ture de stadion şi câştigă (la propriu, în conturi de bancă) doar prin faptul că participă. Nouă ne rămâne doar să aplaudăm, corect politic.

P.S. Departe de mine gândul să fac vreo legătură cu textul de mai sus, dar a apărut programul economic al USL. Pentru comentarii adecvate, vă îndrum aici.

Anunțuri

3 gânduri despre „Ro-politică

  1. CO-RECT domnule! Ai dreptate, dar cred că pentru asta trebuie să ştergi şapoul. Pentru că la paragraful al doilea te contrazici şi-ţi dai cu stângul în dreptul…
    Ori sa scrii că „modul de practicare a politicii în România AR TREBUI să se împarta în două mari categorii…”
    Pentru că la noi, pare-se, numai politica-religie există… şi cam demult, hăăăt! de pe la Cuza…
    Oooops! Dar asta n-ar fi, cumva, generalizare? Că Lotus atât aşteaptă…

    P.S.
    Ai avut dreptate ca scrii aici articole, eu îţi căutasem un blog – ceva şi nu găsisem… Scuze!

    • Uite, Mitică, de exemplu Funeriu face politică-ştiinţă. Se bazează pe studii, creează rezultate vizibile şi demonstrabile, care vor avea şi efect cât de curând. Doar că, din păcate, marja de eroare este încă prea mare. Iar masele şi oamenii politici în reproşează că nu face politică-religie, că nu plânge pe umărul elevilor şi părinţilor, că nu aia, că nu ailaltă. Ca el au mai fost câţiva de-a lungul timpului, dintre care Monica Macovei se remarcă pregnant. Doar că-s „portocalii” şi tu ai o oarece antipatie coloristică faţă de partea asta a eşichierului politic, deci…

      PS la PS-ul tău: ăsta este blog, deci ai găsit ce-ai căutat…

  2. Pingback: Despre politică, cu Cosmin Maricari | dAImon's blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s