Threat lightly…


...for you are threatening my dreams.

Pe vremea când eram doar un adolescent cu ochelari şi vise de golăneală de cartier, pe lângă grupul meu de prieteni se aciuase un puştiulică care se făcea remarcat prin doar două lucruri: statura de hobbit şi tupeul de zmeul-zmeilor on steroids. Cred că toată lumea ştie tipul ăsta de om. Genul care „te face din vorbe”, care poate convinge călăul că atunci când loveşte cu securea o să-şi taie de fapt capul propriu şi personal. L-am văzut explicând unui poliţist că taică-su e consilier la Primărie şi că amenda pe care urma s-o primească o să se transforme într-un transfer la ţară pentru organul legii, punând pe un băiat cu vreo 7 ani, 30 de centimetri şi 30 de kile mai mare să-i aducă apă când jucam fotbal, sub ameninţarea unor micro-palme (presupunând că ar fi ajuns la faţa ăluia), ameninţând preventiv o profesoară nevricoasă care avea ghinionul să-i fie vecină ca să fie sigur că o să continue să ia doar 10 la matematică, şamd. Viaţa lui era o declaraţie de război continuă.

Când vorbea era fascinant. Deşi ştiam exact ce-i poate pielea, reuşea destul de frecvent să ne convingă că e un fel de King-Kong rătăcit printre liliputani. Aşa că-l foloseam. Cu atenţie, ca pe o armă periculoasă. El ţinea de vorbă vânzătoarele din magazin ca să furăm câte-o sticlă de vodkă Jamaica (ah, the good ol’ times), el făcea oferte de nerefuzat paznicilor de la un liceu din apropiere când vroiam să jucăm fotbal şi poarta terenului era închisă cu lacăt, el era pe rând fiu de consilier, poliţist, parlamentar, director de liceu etc. atunci când situaţia devenea mai periculoasă.

Desigur, toată iluzia se făcea praf când dădea peste câte unul care nu se lăsa intimidat de verbiajul din dotare. După ce-şi lua tradiţionala palmă peste ceafă de la vreo fostă victimă, renunţa brusc la rolul lui smardoi şi trecea la cea mai penibilă umilinţă. Nicio contorsiune semantică nu-i era sub demnitate. Lingea, smerit, unde scuipase cu câteva momente mai devreme şi te făcea să crezi că-i provoacă o plăcere imensă. Ştiinţe politice, in nuce.

Înapoi în prezent. Mi-am adus aminte de el când au apărut deja celebrele stenograme Vântu-Ghiţă, dar am uitat rapid. Apoi, alăltăieri a apărut şi rechizitoriul din dosarul de şantaj în care este acuzat Dan Păsat. Şi, din nou, ecce homo!  I-am recunoscut stilul, ferocitatea exagerărilor, hiperbolizarea întru preamărirea persoanei proprii, pendulările între „mi-ar face plăcere să te îndrum spre o moarte precoce” şi „bă, eu îţi vreau doar binele, hai să fim prieteni până nu mă enervez”.

Şi mi-am adus aminte că mereu mă întrebam ce ar putea ajunge un copil ca ăsta când o să fie „om mare”. Iată răspunsul: politician/om de afaceri. E mediul propice. E o lume a cuvintelor fără nicio bază. O lume în care un contabil cu poliomelită poate spune că a plantat rakeţi în dealurile Moldovei (acu înţeleg de unde-au răsărit atâţia baroni locali…). O lume în care contractele de afaceri ale unui deputat sunt semnate cu cuţitul şi reziliate cu pistolul. S-ar fi simţit ca acasă…

Din păcate, ultima oară când am auzit ceva despre fostul meu amic din copilărie, era într-o închisoare din Italia, fără îndoială convingând gardienii că este directorul închisorii şi că tocmai s-a auto-graţiat. Şi viaţa politică românească a mai pierdut un tânăr promiţător…

Anunțuri

7 gânduri despre „Threat lightly…

  1. Postul asta mi-a adus aminte de copilarie evident, mai exact de scoala generala si de „smecherii” ei.Cred ca fiecare scoala avea asa ceva, o gasca de smardoi din astia neinfricati care faceau diferite combinatii,fumau in fata scolii, cereau bani, furau bani, intimidau si raspandeau „groaza”, un soi de mini-teroristi.In scoala mea gasca asta era formata din cativa repetenti, mai bine dezvoltati fizic decat media dar cu serioase carente daca vorbim de dezvoltare mentala.Astia erau cei venerati prin scoala, pe care copii ii priveau cu admiratie si respect,cei despre care se povestea multe,rebeli care faceau ce vroiau ei si stapaneau universul scolar.Puterea lor s-a terminat insa odata cu scoala, cand a disparut si alocatia si au fost nevoiti sa se descurce singuri.Asa ca pe unii i-am vazut peste cativa ani in piata descarcand cartofi,despre unii am auzit ca lucrau ca salahori, altii distribuitori si bineinteles si destui in puscarie.Cred ca cel mai bine exprima chestiile astea Byga in strofa lui de pe „Unde sunt bagabontii”.

  2. Fiecare bully de ăsta care a ajuns salahor/infractor/pușcărias/taximetrist și ce-or mai fi e un parlamentar în minus. Deci e mai bine să iei bătaie de la ei în școală decât să-i bați tu și să te vadă pe trecerea de pietoni când trec în coloana oficială. Nu de alta, dar murdărește asfaltul cu tine… 🙂

  3. Pingback: polimedia.us/fain

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s