Cioran şi pietonii

Unul dintre avantajele unui loc de muncă în buricul târgului (Piața Unirii) este privilegiul de a observa cum se scurge umanitatea prin arterele urbei. La prânz, când toată clasa muncitoare și nu numai părăsește siguranța office-urilor (în română n-are soundul ăla corporate, nah’mean?) și se îndreaptă hămesită spre inevitabilele stabilimente de înaltă clasă precum McDonalds, KFC și altele, spectacolul uman devine fascinant. Și palpitant. În special când trecerile de pietoni devin obstacole în drumul către shaorma mult-dorită.

Cioran a tratat două teme majore în toate cărțile sale: inutilitatea și moartea. În cazul de față, urmașii săi bucureșteni se concentrează în special  asupra primei teme, with a twist: inutilitatea semafoarelor. Și asta pentru că sunt urmașii dacilor și-i pot râde în față morții. Să facem, dară, cunoștință cu cei mai viteji dintre pietoni:

1. Șmecherii.

Prezența lor aici este previzibilă și ușor de înțeles: șmecherii, cu toate subgenurile lor, de la cocalari versați la liceeni confuzi cu mai mult gel decât păr, sunt niște ființe excepționale. Ei nu se încadrează în cercul nostru strâmt. Dacă nu respectă nicio altă regulă de conviețuire în comun, de ce ar respecta regulile de circulație? Cantitativ, ei sunt cea mai reprezentată categorie de infractori rutieri (se aplică și în cazul șoferilor). Ei au, toți, inimi de lei. Când văd zebra, i-apucă bâțâiala pe trotuar dacă nu o rup la goană. De asemenea, sunt singurii care sunt mândri că traversează pe roșu. În lumea lor, se acordă +1 punct la credibilitate pentru fiecare semafor ignorat, +50 de puncte pentru fiecare os rupt în cazul unui accident și +100 de puncte și o manea cu dedicație la bodega din colț în caz de deces.

2. Corporatiștii.

Și prezența lor este oarecum previzibilă. În fond, ei au lucruri mult mai serioase de făcut decât să aștepte la semafor, nu? Corporatiștii își imaginează că acel costum italienesc pe care-l afișează cu mândrie vine cu un scut de protecție încorporat și, dacă nu, au ei un app pe iPhone cu protecție anti-mașini. Ca să nu mai vorbim de faptul că asigurarea lor acoperă oricum incidente minore precum tranziția headfirst printr-un parbriz, din exterior. (Ce-i trece prin cap unui corporatist când se izbește de un parbriz? Ochelarii de soare?) Un corporatist făcut afiș pe o trecere de pietoni dă cu totul alt înțeles termenului „deadline”, nu?

3. Bicicliștii.

În cazul acesta vorbim de mândrie. Și de ignorarea legilor fizicii: ei își imaginează că două picioare îndelung antrenate pot propulsa bicicleta pe trecerea de pietoni cu o viteză mai mare decât cea a autovehiculului care are doar un amărât de motor cu combustie internă. Bicicliștii au de învins și un sentiment de inferioritate. În jungla orașului (împuțit clișeu) ei sunt cel mult ignorați. Fiecare ieșire pe două roți este o aventură, de ce să nu o condimentăm un pic cu un slalom prin rândurile inamice? În plus, fiecare soldat căzut devine un martir, dă naștere unei noi discuții despre cum nu există destule trasee pentru bicicliști, și despre cât de poluante sunt mașinile, și despre cum la Amsterdam se circulă aproape numai pe bicicletă, și despre cum sunt 9 milioane de biciclete în Beijing… a, stai, ăsta era un cântec.

4. Pensionarii

Pensionarii sunt niște apariții surprinzătoare pe trecerile de pietoni. Să vezi cum un bătrânel în baston traversează lent, de parcă l-ar trage cineva în spate de bretele, fără să verifice anterior dacă are cea mai mică șansă de supraviețuire, e o experiență care-ți poate strica complet ziua. Mă întreb ce anume produce declicul care-i determină să gândească că nu mai merită să evite matahalele din oțel care se prăvălesc către ei? La ce vârstă ajungi să spui: „Nu mai merită, dă-i dracu pe toți”? Ei sunt categoria cea mai îndreptățită să facă gangsta rap în România. Cred că toate cluburile de pensionari ar trebui să aibă inscripționat la intrare motto-ul de sorginte shakuriană (tupaciană?) „I just don”t give a fuck!”

5. Preoții și călugărițele

Copiii lui Dumnezeu refuză adeseori să se supună legilor de aici jos, de pe Pământ, să dea Cezarului ce-i al Cezarului. Probabil au impresia că locul pe care se va ridica viitoarea Catedrală îi poate mântui și de 2 tone de mașină condusă de dracu gol. Eu cred că_catedrală nu-i poate mântui neam, pardon the pun. Și, dacă-mi este permis, aș vrea să fac o sugestie, în vederea eficientizării sprintului întru Domnul: părinte, pupa-v-aș mânușițele, dacă nu săltați poalele sutanei când alergați, riscați să cădeți. Și nu în păcat. Oricum, pentru cinstitele fețe bisericești, astea-s detalii: ce importanță are semaforul, nu știți că Domnul dă lumină? Verde?

Ce-a mai rămas? Doar să vă spun că există și ființe mai inteligente prin preajmă. Într-o zi, când popi pe biciclete, pensionari șmecheri și corporatiști credincioși traversau în turmă pe roșu, singurul cetățean cu respect față de lege care aștepta pe trotuar, privind fix semaforul de vizavi cu ochi mari și inteligenți, era un câine comunitar. L-am îndrăgit pe loc, mânca-l-ar Hu Jintao, și aș fi împărțit cu el aripioarele de la KFC, dar mi-am zis că dacă-i atât de inteligent încât să nu traverseze aiurea, sigur mi-ar fi explicat pre limba lui cum, cu un astfel de regim alimentar, viața mea se măsoară în ani de câine.

P.S. O lună jumătate mai târziu, Arhi aduce şi dovezi video. Gangsta-pensionarii lovesc din nou. 🙂

Anunțuri

8 gânduri despre „Cioran şi pietonii

  1. Da… şi să vezi cum am ajuns pe blog-ul tău. Un amic de aici din Cluj îmi trimite link-ul. Eu fac ochii cât cepele când văd Cosmin Maricari… mă conving că eşti tu şi îl întreb pe om: – De unde îl ştii pe Cosmin?
    El: – Huh? Care Cosmin?
    Eu: – Articolul TATĂ, Articolul!
    El: Ăhhh… nu îl ştiu, am găsit articolul pe facem (n.r. Facem Records, cred) şi l-am trimis la prieteni.

    Bine nu a fost chiar aşa discuţia, dar pe acolo. În realitate am fost mult mai dur cu el când îl întrebam de unde te ştie.
    Poţi şterge comentariile astea că nu sunt relevante şi nu e nici messenger aici.

    Mă bucur că eşti bine.

  2. Credeam că de la Bodo. News gets around on the Internet. 🙂
    Şi eu mă bucur că eşti bine, mă găseşti pe mess dacă vrei să mai vb. Vezi la Despre mine mai sus.
    Baftă!

  3. Am de terminat un afiş urgent… după care te contactez să mai catch-up. 🙂 Şi lasă-l tu pe Bodo, că nu se învârte tot Clujul doar în jurul lui (dacă ţi-a zis aşa, minte… doar îl cunoşti).

  4. Corporatistii aia cu costume italienesti ar vrea, daca s-ar putea, sa-si parcheze masina direct in fastfood, ca sa nu cumva sa li se sifoneze dungile de la pantaloni pe trecerile de pietoni. Si pt ca tot ai vorbit de pensionarii care trec strada „de parcă i-ar trage cineva în spate de bretele”, ce parere ai de clipul asta?

    • Amuzant clipul. Diferența este că domnul melc a așteptat ca mașinile să se oprească înainte să se angajeze-n târâta-i aventură. În plus, trebuie să remarc că beneficiază de un asfalt de calitate (după taxiu, Londra, pare-mi-se), la noi ar fi suferit o epilare destul de brutală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s